asfaltare-soseaua-vestului.jpg

La doi ani după modernizarea și reabilitarea liniilor de tramvai, pe anumite tronsoane au apărut crăpături în asfalt.

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a precizat că au existat discuții cu reprezentanții societății care a efectuat lucrările, în cel mai scurt timp urmând să se intervină pentru efectuarea de reparații.

Citește și: Asfaltul de pe Șoseaua Vestului a început să crape - FOTO

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Trebuie precizat că pe Șoseaua Vestului proiectul inițial nu a inclus decopertarea totală, așa cum s-a întâmplat pe alte artere de circulație, acesta fiind și motivul pentru care municipalitatea încearcă să afle și care este motivul deteriorării asfaltului pe anumite porțiuni.

„Deși în proiect s-a susținut că acolo au fost făcute niște sondaje geo, stratul de suport pentru asfalt nu este corespunzător”, a precizat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, precizând că pe Șoseaua Vestului, în momentul modernizării liniilor de tramvai, s-au efectuat numai reparații prin realizarea a două straturi de asfalt. „Nu s-a lucrat și a partea de infrastructură”, a mai precizat Dobre, susținând că tronsonul va fi reabilitat.