spot_img
- Publicitate -

Proiectul privind declararea pieței centrale de utilitate publică nu a avut viză de legalitate

Data:

piata-centrala-utilitate-publica.jpg

Pe motiv că trebuie să se găsească o soluție rapidă astfel încât să fie demarate lucrările de construire a unei noi piețe centrale în Ploiești, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local s-a aflat un proiect privind declararea de utilitate publică a acestui obiectiv. Surpriză, însă! Proiectul nu a avut viză de legalitate, pe motiv că o astfel de aprobare este apanajul Consiliului Județean și al Guvernului.

- Publicitate -

Subiectul legat de construirea unei noi piețe centrale, pe actualul amplasament, a revenit în actualitate după ce Inspectoratul de Stat în construcții a notificat societatea care are în administrare zona comercială pe motiv că această clădire nu mai reprezintă siguranță în exploatare. 

Ulterior însă, s-a constatat că pe platoul de la Halele Centrale sunt amplasate spații comerciale, motiv pentru care au fost demarate demersuri pentru ca proprietarii acestora să le demoleze. 

Cum numai doi dintre cei trei proprietari au fost de acord, pe ordinea de zi a Consiliului Local a figurat un proiect ăprin care piața centrală să fie declarată de utilitate publică.

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuit, anul acesta, în Vinerea Scumpă, pe 25 aprilie. Această importantă zi din calendarul ortodox nu are...
- Publicitate -

Proiectul nu a avut viză de legalitate, motiv pentru care viceprimarul George Pană a propus ca în ședință să fie dat măcar un acord prin care să fie demarate procedurile astfel încât piața centrală să fie declarată de utilitate publică. După lungi discuții, dar și după o pauză de consultări, viceprimarul municipiului Ploiești și-a retras amendamentul urmând ca, la ședința Consiliului Local programată luni să fie reluate discuțiile pe această temă în vederea obținerii unui astfel de statut, absolut în caz de expropriere.

Citește și: SC Hale și Piețe solicită în instanță evacuarea și demolarea unei construcții din piața centrală

Separat, SC hale și Piețe a transmis astăzi o informare la Consiliul Local prin care se arată faptul că, pe rolul instanței a fost introdus un dosar prin care se solicită evacuarea proprietarului de spațiu de pe platoul Halelor Centrale. 

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Trafic dat peste cap la Ghighiu, de Izvorul Tămăduirii

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate la această oră...

Chic Chic deschide un nou magazin premium în Shopping City Ploiești

Chic Chic, destinația de referință pentru iubitorii de modă...

Pedeapsa violatorului de la locul de joacă din Ploiești

Un bărbat, care era angajat al unui loc de...

Lista școlilor din Ploiești unde vor avea loc reparații

Mai multe școli din Ploiești vor fi incluse în...

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuit, anul...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Lista școlilor din Ploiești unde vor avea loc reparații

Mai multe școli din Ploiești vor fi incluse în...

Controale în parcări și în supermarketuri în Prahova

Prefectura Prahova a anunțat, joi, demararea de controale pentru...

Patru sectoare de drum județean din Ploiești trec la CJ Prahova

Patru sectoare de drumuri județene vor fi transmise temporar...

Cum arată și cine va livra autobuzele electrice la Ploiești

Cele 22 de autobuze electrice au fost achiziționate, prin...
- Publicitate -

Bacilul piocianic, prezent în apă la Spitalul de Pediatrie Ploiești

Apa din rețeaua internă a Spitalul de Pediatrie Ploiești...

Cișmele fără apă la Ploiești. Când vor deveni funcționale

Mai mulți ploieșteni au semnalat faptul că cișmelele din...

Când vor ajunge cele 22 de autobuze electrice la Ploiești

Ploieștiul va avea un nou lot de autobuze electrice,...

Cum va fi recuperată ziua de 2 mai la Primăria Ploiești

Românii vor avea parte de o nouă minivacanță după...