Ambasadorul Cehiei în România, reprezentanți ai orașului Brno, dar și oameni de afaceri au efectuat astăzi o vizită de lucru la Ploiești, cu scopul de a întări relațiile de colaborare.
Autoritățile prahovene și-au exprimat interesul de a colabora în mai multe domenii, inclusiv în dezvoltarea turismului, a infrastructurii, dar și în domeniul petrolier și al energiei.
Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a vorbit despre o posibilă colaborare pentru dezvoltarea conceptului smart city, implementat cu succes la Brno de mai mulți ani.
Totodată, edilul a prezentat o serie de oportunități privind atragerea de finanțare europeană, pentru derularea în parteneriat a unor proiecte comune.
La rândul lor, autoritățile cehe s-au arătat deschise pentru un schimb de experiența la nivelul celor două orașe. Tot astăzi a fost semnat un acord de colaborare între camerele de comerț din Prahova și Cehia.
Viceprimarul orașului Brno, ing. Jaroslav Kacer, a vorbit și despre o posibilă colaborare la nivelul universităților. Cât privește conceptul smart city, considerat la ora actuală unul dintre cele mai ample proiecte, viceprimarul orașului Brno, ing. Jaroslav Kacer, a susținut că exista posibilitatea de colaborare.
Autoritățile din cele două orașe, Ploiești și Brno, nu au exclus ca, pe viitor, să fie parafată și o înfrățire.