În ciuda faptului că la Ploiești există o hotărâre de Consiliu Local prin care se interzice accesul căruțelor pe anumite artere de circulație, pe străzile din municipiu pot fi văzute atelaje inclusiv în marile intersecții.
Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, căruțașii riscă amenzi și pot rămâne fără căruțe și fără cai în cazul în care sunt depistați în trafic pe arterele mari de circulație. Cel puțin așa prevede actul normativ aprobat în 2011.
„Se interzice accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală pe raza teritorial administrativa a Municipiului Ploiești”, se precizează în hotărârea Consiliului Local Ploiești, amenda în caz contrar fiind între 500 și 1.000 de lei.
Aceeași hotărâre de Consiliu Local prevede că „se interzice utilizarea vehiculelor trase sau împinse și a vehiculelor cu tracțiune animală, pentru transportul deșeurilor de orice natură, în Municipiul Ploiești”, în caz contrar existând sancțiunea de 1.000 și 1.500 de lei, precum și măsura de confiscare a atelajului.
În ciuda acestor prevederi, zilnic, în special în zona blocurilor, pot fi observate căruțe în municipiul Ploiești, culmea, în cele mai multe cazuri, atelajele fiind pline cu deșeuri „colectate” de la ghenele de gunoi din oraș.