reabilitare-termica-ploiesti.jpg

Lucrările de reabilitare termică a blocurilor din Ploiești vor include, din 2018, potrivit documentațiilor înaintate spre avizare la Ministerul Dezvoltării Regionale, 14 blocuri din municipiu. Deși proiectele au fost depuse de mai multă vreme, momentan, totul este în stand-by. Iar problema, spun persoanele avizate, ar ține de lipsa unor experți tehnici care să verifice documentațiile, la nivel național.

Proiectele privind reabilitarea blocurilor, nu doar la nivelul Ploieștiul, ci și din alte orașe din țară, nu au fost puse în practică momentan, spun cei avizați, de lipsa unor experți tehnici care să verifice documentațiile venite din teritoriu.
Imediat după lansarea ghidului de finanțare europeană, municipalitatea a depuse proiectele, care au trecut de faza de evaluare financiară, însă s-au blocat în momentul în care a venit vorba despre evaluarea tehnică, pe motiv că la nivel național se constată o criză acută de evaluatori.

Primăria Ploiești intenționează ca în acest an să atragă finanțare europeană pentru reabilitarea a 14 blocuri, pentru care au fost depuse, de câteva luni, documentațiile. Vizate de astfel de lucrări sunt Blocul 28 E de pe strada Colinei nr. 2, bloc 34 A1, de pe strada Doja, bloc 26 F, strada Bulevardul Republicii, nr. 169 - 173, Blocul 23B, strada Constantin Brezeanu, nr. 1 B, Blocul 17 C, Bulevardul Republicii, blocul 12C, din Bulevardul Republicii nr. 104, Blocul 11D, strada Constantin Brezeanu nr. 1A, Blocul 11B1, B2, strada Piața Mihai Viteazul, nr. 4, Blocul 10D strada Sinăii nr. 1, Blocul 10F strada Bulevardul Republicii, nr. 179, blocul 10C1, C2 strada Sinăii, blocul 8 C1, C2 strada Bulevardul Republicii, nr. 183.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De anul acesta, lucrările de reabilitare includ, pe lângă schimbarea geamurilor cu termopan, placarea fațadelor și înlocuirea conductelor din bloc, inclusiv înlocuirea lifturilor, acolo unde imobilele sunt prevăzute cu ascensoare.

Trebuie precizat că valoare lucrărilor este suportată din trei surse de finanțare, respectiv de la Uniunea Europeană (fonduri nerambursabile), din bugetul local, dar și de către asociațiile de proprietari , din contribuția locatarilor.