Conferința primar Ploiești, Adrian Dobre - LIVE

RZeoJ29.jpg

Miliardarii lumii plătesc sume imense pentru o călătorie în spațiu. Se înscriu în proiectele spațiale, cotizează cu averi imense, apoi așteaptă ani buni până să plece. Ploieștiul are zone care oferă aceleași condiții, aceleași senzații tari, iar noi nu suntem capabili să exploatăm oportunitățile în mod corespunzător.

Uite, de exemplu, strada Titan. Se află în Ploiești, deși nu pare, în vecinătatea rafinăriei Lukoil. Poți ajunge acolo dacă ai fost suficient de norocos încât să nu îți rupi mașina pe mult mai cunoscuta stradă Mihai Bravu.

Craterele sugerează fie un bombardament recent, fie un peisaj selenar. Dacă mergi cu geamul deschis, poți inhala miresmele lukoil-iene, dintre care se detașează rafinatul miros de hidrogen sulfurat (un fel de ou clocit amestecat cu varză pusă la murat din 1968). 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Imaginea și aerul aproape imposibil de respirat te fac să crezi că ești pe Lună. Din când în când, câte un omuleț verde la față trece împleticindu-se. Poți crede că e extraterestru și te apucă o poftă nebună să intri în contact cu el, fie și prin semne. În general, atunci când te vede gesticulând ca un apucat, omulețul cel verde te înjură de rude, de la gradul I, până la IV (inclusiv), pentru că, la rândul lui, crede că îl înjuri.

Deși spuneam că e evident că e verde, nu e extraterestru, ci un biet băștinaș, care inhalează aerul zonei.

Ca să nu avem discuții, aducem în atenția Primăriei Ploiești această oportunitate de promovare turistică pentru bogații lumii, care pot cheltui aici acele milioane, trăind cel puțin aceleași senzații ca în spațiu. ”Visit Ploiești - the final space frontier” .

În altă ordine de idei, profit de această ocazie, pentru a aduce în atenția Primăriei și cele câteva rânduri ale cititorilor noștri, cei care au avut tupeul să ne trimită imaginile:

”Buna ziua” Vă rog, în numele a peste 200 salariați ai unei societăi comerciale de pe str. Titan, să faceți un articol despre starea strazii Titan. Nu mai putem ajunge cu mașinile la muncă, din cauza craterelor din asfalt . Dacă ar exista transport în comun nu ar fi nicio problemă, dar în lipsa lui suntem nevoiți să ne rupem mașinile. În speranța unui ajutor cât mai rapid, vă mulțumim!”

Pe lângă cei 200 de salariați mai sunt și câțiva sinistrați, mă rog, ploieșteni care au nesăbuința să locuiască acolo. Dacă nu ne credeți și îi căutați pe acasă, să știți că mai degrabă îi găsiți prin service-uri. E un fetiș bizar de-al lor.

Acest text nu este un pamflet! (abia leg două vorbe, de unde să mai știu și ce este ăla pamflet)

yJSHdFT.jpg

KLMpmf6.jpg

GYiFKcc.jpg

J9Ojcy3.jpg

RZeoJ29.jpg

WVkQqVq.jpg

FkvDoPC.jpg

aDBiGWJ.jpg


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Social
  • Luni, 17 Septembrie 2018
  • De Andra Ilie

Asfaltări pe Bulevardul Republicii din Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții,  informează cetățenii că, în această perioadă, se vor executa lucrări de refacere a sistemului rutier pe Bulevardul Republicii...