cresteri-salariale-sgu-ploiesti.jpg

După mai multe luni în care au existat tensiuni pe tema renegocierii contractului colectiv de muncă, angajații de la SGU au primit astăzi o veste bună. Contractul colectiv de muncă a fost semnat, iar de la 1 ianuarie 2018 angajații vor beneficia de creșteri salariale.

 

După lungi negocieri s-a ajuns, astăzi, la un consens, între conducerea SGU și sindicat, fiind semnat contractul colectiv de muncă.

Noul contract colectiv de muncă prevede acordarea de salarii majorate începând cu 1 ianuarie 2018, dar și prime de sărbători pentru cei 670 de angajați ai societății. 

„Astăzi a fost semnat contractul colectiv de muncă, care urmează să fie înregistrat la ITM Prahova. Salariile majorate vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie 2018. Cel mai important este că prin acest noi contract colectiv de muncă au câștigat oamenii”, a declarat pentru Observatorulph.ro președintele Consiliului de Administrație al SGU Ploiești, Ionuț Crețu.

 

Conform legii, cel mai mic salariu de la SGU Ploiești va fi, de la 1 ianuarie 2018, în valoare de 1.900 de lei brut, iar cel mai mare salariu se va cifra la peste 5.000 de lei..

„Creșterea este de 25% pe societate la capitolul salarii”, a precizat Ionuț Crețu, președintele CA-ului de la SGU Ploiești.

Trebuie precizat că, prin noul contract colectiv de muncă de la SGU Ploiești s-a stabilit și acordarea de prime de sărbători în cuantum de 250 de lei/ salariat. 

 

Neaprobarea noului contract colectiv de muncă a generat, la jumătatea lunii octombrie, un amplu protest spontan la SGU Ploiești. 

Citește și: Protest spontan la SGU. Zeci de angajați s-au strâns în fața sediului

Totodată, trebuie precizat că societatea aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești s-a confruntat, în lunile septembrie și octombrie, și cu o situație de criză, ca urmare a blocării conturilor de către ANAF. Situația s-a rezolvat de abia după eșalonarea datoriilor pe o perioadă de cinci ani.