tce-angajati-greva-spontana.jpg

Angajații TCE care au participat la protestul spontan de săptămâna trecută, soldat cu întreruperea transportului public în Ploiești, vor primi mai puțini bani la salariu. Conducerea societății a anunțat că persoanele care au participat la protest nu vor fi plătiți pentru ziua în care mijloacele de transport nu au circulat prin municipiu.

 

„La nivelul societății are loc o analiză. Propunerea este ca angajații TCE care au participat la întreruperea transportului nu vor fi plătiți pentru ziua în care transportul public în comun a fost întrerupt”, a anunțat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești.

Transportul public a fost întrerupt în Ploiești începând cu data de 28 noiembrie, de la ora 16.30. Cum în data de 28 noiembrie au existat însă curse pe anumite trasee, pentru a asigura 30% din transportul public de călători, măsura se va aplica pentru data de 29 noiembrie, când toate mijloacele de transport au fost retrase la garaj.

De precizat este însă faptul că la o săptămână de la protestul spontan, tensiunea de la TCE este în continuare maximă.

 

Ieri, Consiliul Local Ploiești a aprobat, pentru a doua ora, pierderile înregistrate de TCE în 2016. De data aceasta, pierderile au fost calculate la o valoare mult mai mică, de numai 4,6 milioane de lei, față de 6,7 milioane de lei, fără TVA, cât viza hotărârea de Consiliu Local care nu a fost pusă în practică data trecută, pentru că nu a avut viză de control financiar preventiv.

Problema este însă că, în timpul ședinței Consiliului Local Ploiești, nu au fost date asigurări dacă noua hotărâre va primi viză de control financiar preventiv. Acesta este și motivul pentru care deja se vorbește de o nouă întrerupere a transportului public în comun la Ploiești, în cazul în care, astăzi, Primăria Ploiești nu va vira sumele în contul TCE.

Presiunea este cu atât mai mare cu cât, TCE, până la această dată, nu a reușit să achite datoria către ANAF, existând astfel premisele ca societatea să nu mai poată asigura transportul în comun după data de 25 decembrie în cazul în care conturile TCE vor fi iar blocate.

 

 

Monden
  • Luni, 11 Decembrie 2017
  • De Roxana Tănase

Concert de Crăciun, la Ploiești. Intrarea este liberă

Cu trei zile înainte de Crăciun, pe 22 decembrie, ora 20.00, ploieștenii sunt invitați la un nou concert. Evenimentul are loc pe scena amplasată lângă Palatul Culturii, din zona centrală a orașului, intrarea...