subventie-tce-primaria-ploiesti.jpg

Protestul spontan de la TCE, de săptămâna trecută, va avea efecte negative asupra bugetului societății de transport în comun. Subvenția acordată de Primăria Ploiești către TCE nu va include și perioada în care mijloacele de transport nu au circulat în municipiu.

 

Timp de o zi și jumătate, mijloacele de transport în comun nu au mai circulat săptămâna trecută prin Ploiești ca urmare a protestului spontan al angajaților de la TCE. 

Aleșii locali ploieșteni au solicitat astăzi Executivului, în timpul ședinței Consiliului Local Ploiești, ca pentru perioada în care mijloacele de transport în comun nu au circulat municipalitatea să nu deconteze către societate sumele aferente subvenționării transportului. Iar aici intră sumele aferente pentru pensionari, elevi, dar și pentru celelalte categorii de persoane care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în Ploiești.

Reamintim faptul că angajații TCE au refuzat să efectueze transportul în comun în Ploiești, pe motiv că administrația locală nu a virat în contul societății de transport sumele aferente pierderilor din 2016.

 

Astăzi, în Consiliul Local, aleșii ploieșteni au aprobat pierderile din 2016, de data aceasta în cuantum de 4,6 milioane de lei. Sumele au fost recalculate, după ce s-a constatat că în pierderile din 2016 s-au regăsit și sumele aferente majorării cheltuielilor salariale care au depășit bugetul inițial. Totodată, conform unei adrese din partea ANAF, suma aprobată astăzi nu include și taxa pe valoarea adăugată (TVA).

 

Publicitate - continuă să navighezi
teodal-logo-336x200.png
Continuă să citești