primarie-aricestii-zeletin-bani.jpg

Bucuria angajaților din Primăria Ariceștii Zeletin privind majorarea salarială a fost de scurtă durată. În luna august, cel puțin pe hârtie, au avut salariile majorate, însă în septembrie au primit numai 60% din banii promiși.

 

La Ariceștii Zeletin, la fel ca în multe alte comune din Prahova, consiliul local a aprobat majorări salariale chiar dacă nu exista o prevedere bugetară pentru acest lucru.

„Este o problemă generală, la nivel național. În urma modificărilor salariale s-a ajuns în situația ca în luna septembrie să putem acorda numai 60% din salariul aferent pentru luna august”, a declarat Florin Daniel Roșu, primarul comunei Ariceștii Zeletin pentru Observatorulph.ro.

Situația este cu atât mai gravă cu cât, în ciuda majorărilor salariilor, unii dintre angajați au plecat acasă cu mai puțini bani față de cât aveau salariul înainte.

 

De exemplu, femeia de serviciu din Primăria Ariceștii Zeletin, a explicat primarul comunei, a primit în septembrie numai 1.000 de lei față de 1.700 de lei cât trebuia să încaseze după majorarea salarială. Înainte de majorare, salariul femeii de serviciu era de 1.100 de lei.

Tot aici, un referent, a primit în luna septembrie 1.300 de lei față de salariul majorat de 2.000 de lei. Înainte de majorare, același referent din Primăria Ariceștii Zeletin câștiga 1.300 de lei. 

„Noi sperăm că la rectificarea de buget vom putea să alocăm sumele necesare astfel încât în luna octombrie angajatul să primească salariul întreg pentru luna septembrie, dar și restul de salariu pentru luna august”, a susținut primarul comunei, care recunoaște că bugetul comunei este la limită și la capitolul de funcționare, iar totul ar fi generat de faptul că nu se reușește colectarea tuturor taxelor și impozitelor.

 

”Trebuia ca majorarea salarială să fie aprobată la începutul anului, astfel încât pentru acest lucru să existe prevedere bugetară. Pe de altă parte, salariile din primării erau foarte mici. Nu este normal ca o persoană să primească un salariu atât de mic”, a susținut edilul.

La Primăria Ariceștii Zeletin sunt angajate 13 persoane.