sgu-ploiesti-are-un-nou-consiliu-de-administratie.jpg

Tentativele Sindicatului Liber Şansa, al angajaţilor SGU, a eşuat în tentativa de a negocia cu noua conducere a societăţii. Urmarea: declanşarea conflictului de muncă.

 

Joi dimineaţa, sindicaliştii SGU au dat publicităţii următorul comunicat:

 Sindicatul Liber Șansa, sindicat reprezentativ la nivelul S.C. Servicii de Gospodărie Urbana Ploiești S.R.L., în urma răspunsului primit la notificarea transmisa pe data de 14.08.2017 (notificare mediatizată prin comunicatul de presă transmis la aceiași dată), către angajatorul  susmenționat, cu privire existenta premiselor declanșării unui conflict de muncă, a analizat răspunsul primit şi a constatat cu tristețe faptul ca nici măcar o revendicare din cele 10 nu a fost asumata si rezolvata de societate. Astfel, conform prevederilor legale a transmis către Angajator Notificare privind declanșarea conflictului de munca prevăzută de art. 165 din Legea 62/2011 modificata si completata şi, de asemenea, a transmis către ITM Prahova Notificarea prevăzută de art. 166 din același act normativ.

 

Fidel principiilor de transparenta decizionala va atașăm la prezenta notificarea transmisa angajatorului in care se regăsesc si răspunsurile primite de noi, răspunsuri care ne-au determinat sa mergem mai departe cu acest conflict.

Așteptăm cu interes implicarea reprezentanților CA, AGA, Consiliul Local Ploiești si Primăria Municipiului Ploiești în clarificarea aspectelor în litigiu şi de asemenea vom informa publicul cu privire la evoluția evenimentelor.

Având în vedere soluțiile propuse de noi în cadrul notificării sperăm ca în acest moment de maximă tensiune socială factorii decidenți de la nivelul S.C. Servicii de Gospodărie Urbana Ploiești S.R.L. să se angajeze într-un dialog real și constructiv pentru stingerea acestei situații neplăcute în cel mai scurt timp posibil.

Totodată atragem atenția că orice acțiune spontana a angajaților în perioada următoare nu este și nu poate fi atribuită sindicatului atâta timp cât atitudinea managementului actual al societății a fost una de forță și nu de cooperare cu angajații nemulțumiți. La momentul declanșării unor acțiuni sindicale organizate vom notifica în consecință.

Reamintim că în urma luptelor pentru preluarea conducerii societății angajații au fost privați de drepturi negociate, un nou acord colectiv de muncă nu a fost încheiat în termenul de 60 de zile de la declanșarea negocierilor și că până la data prezentei plata salariilor a fost întârziate din motive care nu ne-au fost comunicate până în prezent.

Sindicatul Liber SANSA este unic sindicat reprezentativ la S.C. Servicii de Gospodărie Urbana Ploiești S.R.L. conform deciziei instanței rămasă definitivă în luna mai a acestui an.

 

Administrație
  • Joi, 21 Septembrie 2017
  • De Roxana Tănase

Negociere directă pentru iluminatul public

De mai bine de două săptămâni la Ploiești nu asigură nimeni mentenanța iluminatului public. Până la finalizarea licitației, Primăria, prin RASP,  va demara o procedură pentru desemnarea unui...