adrian-dobre-primar-ploiesti.jpg

Consiliul de Administrație al SGU Ploiești a decis ieri revocarea din funcție a directorului societății, Donald Constantin. Astăzi, primarul Adrian Dobre a susținut că „orice demisie se face pe baza unor criterii de performanță în management”.

 

Primarul Adrian Dobre a precizat că aceste „criterii de performanță sunt adoptate de către Consiliul de Administrație și verificate de către Consiliul de Administrație dacă sunt îndeplinite. Nu înțeleg ce s-a întâmplat de la ultima aprobare a acestor criterii și până în prezent”, a susținut Adrian Dobre, primarul Ploieștiului.

Decizia de ieri a Consiliului de Administrație prevede că atribuțiile lui Donald Constantin vor fi preluate începând de astăzi de Ovidiu Negulescu, directorul general adjunct.

Donald Constantin a susținut ieri că este în concediu de odihnă, dar și că va ataca decizia Consiliului de Administrație de la SGU. (foto: ARHIVĂ).