buget-salarii-ploiesti-reparatii.jpg

Prevederile bugetare strict pentru plata salariilor din administrația locală, respectiv pentru salariile angajaților Primăriei Ploiești și ai funcționarilor din instituțiile din subordinea Consiliului Local, sunt în cuantum de peste 55,8 milioane de lei, respectiv la peste 12,1 milioane de euro. Prin comparație, bugetul alocat de Primăria Ploiești în 2017 pentru repararea străzilor este de 8 milioane de lei, iar pentru reparații școli s-au alocat 3, 3 milioane de lei.

 

La data de 11 iulie, până la aplicarea creșterilor salariale, sumele alocate pentru plata salariilor din administrația publică locală deja se ridicau la peste 26,4 milioane de lei, prevederile bugetare fiind duble până la sfârșitul anului, ținând cont și de majorările salariale exorbitante.

Astfel, de la începutul anului până la data de 11 iulie 2017, potrivit unei analize a sindicatului din Primăria Ploiești, au fost efectuate plăți pentru funcționarii publici din aparatul de specialitate în cuantum de 7,8 milioane de lei, iar pentru următoarele cinci luni se estimează o creștere la peste 11 milioane de lei, bugetul total prevăzut pentru anul 2017 fiind de 18.844.000 lei.

La Poliția Locală plățile efectuate până la data de 11 iulie au fost de 4,6 milioane de lei, iar pe următoarele cinci luni ale anului se estimează o cheltuială salarială în cuantum de peste 5,7 milioane de lei.

 

La Administrația Serviciilor Social Comunitare s-au efectuat plăți până la data de 11 iulie în cuantum de 3,4 milioane de lei, iar pe următoarele cinci luni se prevede o alocare de peste 4,1 milioane de lei.

La Administrația Parcului Constantin Stere (Parcul Bucov) s-au efectuat plăți salariale în cuantum de peste 1,7 milioane de lei, iar pe următoarele cinci luni se estimează că bugetul strict pentru salarii va crește la peste 1,9 milioane de lei.

La Clubul Sportiv Municipal plățile efectuate până la data de 11 iulie au fost de 1,4 milioane de lei, iar pentru următoarele cinci luni se estimează un buget de 1.675.709 lei.

 

Cel mai mare buget alocat pentru plata salariilor este de Serviciul Public Finanțe Locale, unde pe primele șapte luni s-au efectuat plăți în cuantum de 6,3 milioane de lei, iar pe următoarele cinci luni bugetul va fi de 5,3 milioane de lei.

În fine, la Serviciul Public Evidența Populației la data de 11 iulie erau efectuat plăți salariale în cuantum de 948.519 lei, iar pentru următoarele cinci luni ale anului se estimează un buget în cuantum de 1.259.481 lei.

Reamintim faptul că, vineri, la ședința Consiliului Local Ploiești, aleșii au aprobat o nouă grilă de salarii, majorate cu aproape 56%. Astfel, secretarul municipiului va câștiga din luna august un salariu brut lunar de 10.440 de lei, în timp ce arhitectul municipiului și un director general vor avea un salariu brut lunar de 9.570 lei. Un consilier, consilier juridic, expert sau inspector, grad profesional pot ajunge la un salariu brut lunar de 6.169 de lei, în timp ce un referent debutant va avea un salariu de bază de 1.886 de lei.