WhatsApp Image 2017-07-25 at 15.39.27.jpeg

Discuţiile pe tema salariilor s-au aprins la Consiliul Judeţean. Aleşii judeteni, care sunt patroni, au rămas cu gura căscată când au aflat noile salarii de la Cj Prahova. ”Ne pierdem angajaţii", a fost reacţia acestora.

 

Un muncitor calificat va câştiga în luna august un salariu brut de 2.515 lei brut, În această categorie intră, de exemplu, şoferii. La polul opus va fi cel care va ocupa funcţia de secretar al judeţului sau de arhitect al judeţului, care va câştiga peste 2.500 de euro brut.

Un funcţionar public va putea încasa de la 2.800 de lei la peste 4.500 de lei, dar poate ajunge şi la 5.000 de lei brut. Un director al CJ poate ajunge la peste 9.000 de lei brut, iar un salvator montan gradul I, respectiv cea mai înaltă funcţie, ar urma să primească 2.970 de lei brut.

După lungi discuţii, care au fost mai degrabă de prezentare a proiectului, acesta a fost aprobat cu unanimitate de voturi.