autobuz-ploiesti-tarif-tce-sedinta-consiliul-local.jpg

Pentru a treia oară în acest an, TCE Ploiești propune majorarea abonamentului pentru mijloacele de transport în comun. Până acum propunerea fia a fost retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești, fie nu a primit viză de legalitate.

 

Propunerea de majorare a abonamentului pe toate traseele din Ploiești este de 108 lei/lună față de 63 de lei/lună cât este în prezent. Prețul biletelor, conform inițiativei care va fi supusă votului în ședința Consiliului Local din 18 iulie, va rămâne neschimbat, respectiv 2 lei/bilet. Prețul unei legitimații de călătorie / zi va fi de 4 lei. Tarifele conțin TVA de 19%.

TCE Ploiești a înregistrat în 2016 o pierdere 6,6 milioane de lei.

 

„Facem precizarea că prezentul proiect de hotărâre nu a luat în calcul la fundamentarea tarifelor propuse spre aprobare și obținerea unui profit rezonabil, după cum se poate vedea și în raportul de specialitate anexă la prezenta hotărâre ci doar a pus în aplicare constatările Studiului de Trafic, precum și faptul că SC Transport Călători Express SA Ploiești înregistrează pe anul 2016 o pierdere de 6.622 mii lei, care va putea fi recuperată atât prin modificările de tarif propuse cât și prin măsuri de reorganizare și restructurare a societății, lucru care se poate vedea de altfel și din nota de fundamentare a tarifului și anume că prin aplicarea tarifelor propuse, exercițiul financiar prevăzut pe anul 2017 nu se va încheia cu profit”, se precizează în raportul de specialitate al TCE.