Decizia lui Ganea care schimbă regulile în Primăria Ploiești

decizie primaria ploiesti

decizie primaria ploiesti

În plină campanie electorală, viceprimarul cu atribuții de primar al Ploieștiului, Cristian Ganea, a emis o nouă dispoziție.

- Publicitate -
- Publicitate -

Potrivit noii dispoziții, viceprimarul municipiului Ploiești, Răzvan Ursu, va prelua din atribuțiile lui Ganea.  Astfel, Ursu va coordona activitatea de la SGU, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, Teatrul Toma Caragiu, Poliția Locală Ploiești, CSM, SPFL, Direcția de Patrimoniu, Direcția Relații Internaționale, dar și de la Direcția Tehnic Investiții, Direcția Comunicare, Relații Publice, Serviciul Informatică, Serviciul Resurse Umane, Organizare și Administrativ, Serviciul Auditare Internă, Serviciul Managementul Calității, a Circuitului și Evidenței Documentelor, precum și activitatea Compartimentului Expert Local Romi.

Explicația unei astfel de decizii, vehiculată prin Palatul Administrativ, ar fi fost că,, în ultima vreme, viceprimarul municipiului Ploiești cu atribuții de primar trebuie să supravegheze lucrările cu fonduri europene pe teren.

Pe de altă parte suntem în campanie electorală. Cristian Ganea însă s-a plâns în cadrul unei conferințe de presă, organizate săptămâna trecută la PSD Ploiești, că treburile orașului îi ocupă mai tot timpul, motiv pentru care se gândește ca, în ultima săptămână înainte de alegeri să-și ia câteva zile de concediu. „Eu nu am atâta timp la dispoziție pentru campania electorală cum au alți candidați, pentru că eu trebuie să mă ocup de problemele Ploieștiului”, a susținut Ganea în cadrul conferinței de presă.

- Publicitate -
- Publicitate -

 

ganea atributii delegate ursu

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

NO COMMENTS

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exit mobile version
- Publicitate -