dna audieri

Se îngroașă gluma. Înalta Curte de Casație va decide dacă va accepta redeschiderea urmăririi penale pe numele lui Adrian Semcu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Constantin Stan, fost subprefect al judeţului Prahova, Veronica (Diaconu) Ioniţă, fost primar al comunei Gorgota, într-un dosar în care vizează fapte de corupție.

 

Inițial, DNA Ploiești a solicitat redeschiderea urmăririi penale la Tribunalul Prahova, instanță care și-a declinat competența către Curtea Supremă.

Se întâmplă acest lucru cel mai probabil pentru că, la data săvârșirii faptelor pentru care este anchetat, Adrian Semcu era deputat PNL (2004-2008), iar înalții demnitari nu pot fi judecați decât de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reamintim că DNA Ploiești cercetează acum săvârșirea unor fapte de corupție care au legătură cu retrocedarea ilegală de terenuri (250 ha) care au aparținut UNIVERSITATĂŢII DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI.

 

În această cauză Veronica Diaconu , fostul primar al comunei Gorgota, şi Constantin Cătălin Stan, fost subprefect al judeţului Prahova, au fost condamnaţi în dosarul retrocedărilor ilegale la şase ani de închisoare respectiv patru ani de închisoare.