stadion ilie oana comisie

După aproape două săptămâni de la aprobarea trecerii stadionului Ilie Oană de la SGU la Clubul Sportiv Municipal, comisia care se ocupă de semnarea procesului verbal s-a reunit iar.

 

În cele două săptămâni de la parafarea hotărârii, comisia specială a analizat întregul inventar de la SGU, de la mobilier, până la scaunele montate în tribune, peluze și la loje. Transferul a avut loc la solicitarea SGU Ploiești, care în nenumărate rânduri s-a plâns că activitatea pe acest sector aduce pierderi societății aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești.

Surse din Primăria Ploiești a anunțat că astăzi va fi semnat procesul de predare - primire al stadionului de către CSM, care de anul acesta trebuie să prevadă în buget și fonduri pentru noul obiectiv pe care îl primește în administrare.