Isteria creată de lipsa autorizării pentru securitatea la incendiu a cuprins și Ploieștiul. Două instituții de cultură, Teatrul Toma Caragiul și Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, au fost închise până la conformare.
Dacă în ceea ce privește Sala de Cultură a Sindicatului responsabilitatea nu intră în atribuțiile Primăriei Ploiești, pentru Teatrul Toma Caragiu lucrurile se schimbă. Primarul interimar al Ploieștiului, Iulian Teodorescu, a anunțat că a dispus constituirea unei comisii speciale de verificare a sălii de spectacol a Teatrului Toma Caragiu sub aspectul autorizării privind securitatea la incendiu.
Comisia va fi alcătuită din Gabriel Neacșu – consilier Compartimentul protecția muncii și protecție civilă, Lavinia Cursaru – consilier Serviciul control documentații publice, disciplina în construcții și Sorina Som – șef serviciu – Serviciul Investiții.
Comisia își va desfășura activitatea începând de astăzi până pe 13 noiembrie și are drept scop analizarea situației actuale și identificarea cauzelor care au condus la o astfel de situație, precum și identificarea persoanelor responsabile de situația creată. Aceeași comisie trebuie să identifice și să facă propuneri concrete în vederea intrării în legalitate. Se pare că principala problemă constă în faptul că instituția nu este dotată cu un rezervor cu apă, așa cum sunt mai nou dotate construcțiile realizate după 2006. „Filarmonica are un astfel de rezervor”, a susținut Teodorescu.
Primarul interimar Iulian Teodorescu a anunțat că, ulterior, vor fi demarate verificări și la unitățile de învățământ din municipiu.
Colonel Nicolae Popescu, inspector-sef al I.S.U. Prahova, a anuntat ieri că au fost demarate controale la unitățile de turism, cultură și comerciale, concomitent cu cele planificate și organizate în mod normal la: obiectivele SEVESO (rafinării, depozite de produse petroliere), biserici, case de rugăciune, unitătț de învățământ, de sănătate publică, precum și la săli aglomerate, locuri/amenajări cu public numeros. „A fost comunicat faptul ca detinatorii spatiilor Casa Sindicatelor si Teatrul Toma Caragiu Ploiesti, avand in vedere prevederile HG nr. 915/03.11.2015, au hotarat sa suspende activitatea din aceste locatii, ca urmare a nefunctionarii instalatiilor de stingere si/sau semnalizare in caz de incendiu, asa cum erau prevazute in proiectele initiale de constructie”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.