În medie un an de închisoare cu suspendare este pedeapsa aplicată de instanțele prahovene pentru funcționarii publici sau pentru aleșii locali descoperiți de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese.
Probabil că cel mai dureros pentru cei aflați în această situație nu este pedeapsa de închisoare cu suspendare, ci pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi și anume: dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Interzicerea unor drepturi esta valabilă de regulă pe o perioadă de câțiva ani, dar uneori, în cazuri rare, poate ajuge chiar și până la zece ani.
Printre primii funcționari publici din Prahova condamnați pentru conflict de interese a fost Viroca Oniga. Fosta șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din cadrul DGASPC Prahova a fost condamnată de Curtea de Apel Ploiești la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese și interzicerea unor drepturi pe termen de 2 ani și opt luni. Probabil că Oniga a fost mai puțin afectată de această sentință dată de judecători în vara anului 2013, marea ei problemă fiind dosarul penal în care este acuzată de fapte de corupție unde sunt puține șanse să scape fără o pedeapsă cu închisoare cu executare. Acest din urmă dosar se judecă încă la Tribunalul Buzău, Oniga aflându-se sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar.
Viroica Oniga a fost găsită în conflict de interese pentru că, în calitate de șef al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap, a decis eliberarea de certificate de handicap pe numele soţului şi fiului său.
Odată cu Oniga, au intrat în atenția procurorilor și Ioana Borcan și Ştefania Simona Baroian, condamnate și ele de Curte de Apel Ploiești la un an de închisoare cu suspendare, respective patru luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. AU fost acuzate că, în calitate de membrii ai Comisiei de Evaluare a persoanelor cu handicap au emis certificate de hanidicap pentru rudele lor.
Paulina Luca, fost consilier local din Bușteni, dar și administratorul cabanei Gura Diham a fost și ea condamnată pe fond de Judecătoria Sinaia la un an de închisoare cu suspendare pentru conflinct de interese și, ulterior, la Curtea de Apel la doar patru luni de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 2 ani și patru luni.
Ciprian Stătescu, primarul din Băcioi, este următorul, dar cu siguranță nu cel din urmă, pe lista celor acuzați de conflict de interese. Acesta a fost trimis în judecată, dosarul său aflându-se pe rolul Judecătoriei Câmpina, care, până în momentul de față nu a dat o sentință în acest caz.
Ce înseamnă conflict de interese
Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.