Mai sunt câteva zile și autoritățile locale ploieștene se pregătesc de Ziua Națională, că doar e ocazia perfectă pentru câteva alocuțiuni în prezența miilor de ploieșteni care, cu siguranță, vor îndura frigul și în acest an, pentru a vedea ceremoniile militare, de 1 Decembrie. Angajații TCE s-au pus și ei pe treabă. Montează stegulețe, dar fără echipament de protecție…
Anul acesta nimeni nu e poate plânge că nu sunt stegulețe montate la Ploiești. Din cauza lucrărilor la liniile de tramvai mai multe zone nu vor mai beneficia de atenția cuvenită pentru 1 Decembrie. Așa că este un surplus de stegulețe. Singura problemă este că angajații TCE s-au pus pe treabă, dar nu au echipamente de protecție. Cât despre steaguri, acestea vor fi cu duiumul… „Două la primărie (…), două la prefectură (…)”, ca în „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale.