Cofinanţare pentru reabilitările de la Mănăstirea Turnu

manastirea

Aleșii județeni vor analiza, în ședința Consiliului Județean de la sfârșitul lunii iulie, posibilitatea cofinanțării lucrărilor de reabilitare ale ansamblului monahal al Mănăstirii Turnu.

Reabilitările de la Mănăstirea Turnu, de pe raza comunei Târgșoru Vechi, se realizează pe fonduri europene, valoarea investițiilor fiind în cuantum de peste 4,7 milioane de euro. Dacă proiectul va fi aprobat, Consiliul Județean se angajează să aloce 800.000 de lei. Lucrările de la Mănăstirea Turnu vizează reabilitarea chiliilor, a ruinelor Bisericii Albe și cele ale Bisericii lui Mihnea Turcitu, precum și realizarea de alei de acces și a zidăriei vechi.
Mănăstirea Turnu este considerată singura ctitorie certă a lui Vlad Țepeș. Situată pe drumul dintre Ploiești și Târgșoru Vechi, aici, în 1461, a fost ridicată biserica domnească din ordinul lui Vlad Țepeș. După aproape 200 de ani, Antonie Voievod a restaurat întreaga biserică. Din păcate, lăcașul a rămas multă vreme o ruină și de abia în 1997 s-a decis reactivarea Mănăstirii Turnu.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău