Anul trecut, în luna septembrie, la ieșire din Ploiești demarau lucrările pe șantierul uneia dintre cele mai importante lucrări de infrastructură, respectiv pasajul suprateran giratoriu spre Păulești. Din păcate, încă mai este de lucru până când în zonă va fi realizat sensul giratoriu suspendat.
La aproape nouă luni de la începerea lucrărilor, în ciuda promisiunilor făcute, stadiul lucrărilor nu este tocmai cel așteptat. Autoritățile județene au anunțat că toate problemele financiare de aici, între firma care a câștigat contractul și subcontractanți, au fost rezolvate. Valoarea totală a proiectului se ridică la 78,5 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 77,1 milioane lei. Potrivit autorităților județene, în urma realizării acestui sens giratoriu suspendat va fi rezolvată problema traficului în zonă pe drumul județean DJ 102, peste DN1B, dar și legătura între DJ 102 și DN1B.