Mega-scandalul legat de mutarea terminalului din Bariera Bucov în Bereasca pare a se fi stins. Primarul municipiului Ploiești a anunțat că au existat discuții cu transportatorii, care caută acum o soluție.
O hotărâre de Consiliu Local Ploiești stipula clar găsirea unei soluții legate de terminalul din Bereasca până la 1 august. Termenul a fost cu mult depășit, însă soluția nu a fost anunțată până acum. Primarul municipiului Ploiești a susținut astăzi că reprezentanții asociației transportatorilor urmează să elaboreze un studiu. „Este vorba de un studiu cu privire la realizarea unui terminal pe toată zona din spatele oborului, paralel cu calea ferată. Aștept de la domniile lor acest studiu și să vedem dacă această suprafață de teren se încadrează în ceea ce înseamnă pentru noi transport public decent”, a susținut Iulian Bădescu.