- Publicitate -

În Ploiești se mătură… pe unde vede soacra

Era o vreme, acum vreun an de zile, când vedeai măturători pe mai toate străzile din Ploiești. Fie că măturau frunze, fie că strângeau gunoaie, era cât de cât măturat. Toamna aceasta însă, treptat, măturătorii au dispărut de pe străzi. Întâi de pe aleile dintre blocuri (nu, nu cele de intrare în bloc, care țin de asociație), apoi au dispărut de pe străzile lăturalnice. Apoi de pe străzile adiacente și, astfel, au ajuns acum, la final de an 2025, să mai fie văzut doar pe bulevarde și pe străzile principale. În rest… este un haos total.

- Publicitate -

Nu este vorba doar de o singură zonă a Ploieștiului. Situația este aceeași și în sud, și în nord, și în vest… Oamenii reclamă acest aspect de câteva luni și degeaba.

Culmea este că, gunoaiele s-au împuținat, dar a crescut considerabil cantitatea de frunze uscate care, cândva, erau măturate și adunate în saci de plastic. Întâi au fost măturate și adunate și sacii erau ridicați. Apoi erau măturate, adunate și puse în saci. Și sacii rămâneau zile întregi pe marginea străzilor.

- Publicitate -

Apoi erau doar măturate și adunate în mormane pe care, bineînțeles, le sufla vântul. Probabil terminaseră banii de saci…

Acum nici măcar măturate nu mai sunt. Probabil au terminat și banii de mături, că altă explicație nu găsesc. Măturători sunt, dar nu peste tot. Își fac apariția „pe unde vede soacra”, de obicei pe marile bulevarde îi găsești. Și își fac de lucru pe acolo, chiar dacă, acolo e curat.

Pe străzile lăturalnice însă, mormanele de frunze uscate și crengi rupte se adună în fiecare zi. Cum vine o ploaie, se transformă într-o mâzgă lipicioasă pentru ca, peste ea, să se aștearnă alt strat de frunze. Și tot așa…

- Publicitate -

Citește și: Zonă transformată în groapă de gunoi la Ploiești. Reacția unui ploieștean

Se vede cu ochiul liber cum arată străzile nemăturate, cu marginile pline de tocătură de frunze și deșeuri vegetale. De ce se întâmplă asta? Unde au dispărut măturătorii? Poate autoritățile se vor sesiza și vor răspunde la această întrebare.

Nu de alta, dar este chiar păcat. Ploieștiul arată frumos, atât în centru cât și spre periferie, dar doar atâta timp cât te păstrezi pe arterele principale. Odată intrat pe străzile lăturalnice, ai impresia că ești într-un oraș lăsat de izbeliște, unde mai este puțin și începe să crească mușchiul pe marginea străzilor asfaltate… pentru că asfaltul nu se mai vede în acele locuri. Păcat!

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Este surprinzător că se pune accentul pe măturatul străzilor, când pozele arată clar o problemă mult mai gravă: mașinile care blochează trotuarele și forțează pietonii să meargă pe carosabil.
    Ar fi util ca site-ul să prioritizeze siguranța cetățenilor în locul aspectelor secundare.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -