De foarte multe ori, maidanezii ridicați de pe stradă din Ploiești, de către Serviciul Ocrotirea Animalelor Comunitare, ajung înapoi în locul de unde au plecat. Explicația poate fi desprinsă dintr-un răspuns adresat redacției noastre, de către Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere”, instituție subordonată Consiliului Local Ploiești, ce are în componența sa și Serviciul Ocrotirea Animalelor Comunitare (S.O.A.C.).
S.O.A.C. are ca și obiect de activitate gestionarea câinilor fără stăpân și își desfășoară activitatea în baza H.C.L. Ploiești nr 310/2002 și H.C.L. nr. 502/2015 cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și a Hotărârii nr. 1059/2013 privind normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001.
„La momentul înființării serviciului (anul 2002) pe teritoriul municipiului Ploiești exista un număr aproximativ de 3500 câini fără stăpân, iar în prezent aproximăm un număr de 1000 câini”, au transmis reprezentanții S.O.A.C.
Cum se întorc pe străzi câinii fără stăpân
Situația cel mai des întâlnită este accea în care, câinii sunt adunați de pe stradă și, ulterior sunt revendicați de la adăpost. Persoanele care îi revendică le dat drumul înapoi pe stradă, este concluzia care se desprende din informarea transmisă de S.O.A.C.
Ce se întâmplă cu proprietarii care lasă animalele pe stradă? Doar Poliția Animalelor poate aplica sancțiuni.
„Cu privire la câinii revendicați sau adoptați care, ulterior au fost abandonați, stabilim identitatea proprietarului pe baza datelor de identificare ale câinelui din Registrul de evidență a câinilor cu stăpân apoi instituția notifică Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) și Poliția Animalelor, singurele în măsură de a aplica contravenții proprietarilor conform Legii nr. 205/2004”, au transmis reprezentanții serviciului.
Citește și: Câți câini maidanezi sunt în Ploiești și cât cheltuie primăria pentru ei
Aceștia au precizat faptul că, în anul 2025 au fost trei situații în care animalele adoptate sau revendicate au ajuns înapoi pe stradă. „Precizăm faptul că toți câinii abandonați și nerevendicați rămân în adăpostul de câini”, au menționat reprezentanții S.O.A.C.
Aceștia au mai declarat că, în ceea ce privește semnalarea prezenței câinilor fără stăpân pe străzile din Ploiești, primesc zilnic patru – cinci sesizări.
Telefonul pentru sesizări este: 0244275702.

Iubitorii de animale sunt cei care își dovedesc astfel iubirea față de animale. Din moment ce câinii sunt cipați si apoi prinși din nou, e ușor de găsit cel care i-a dat drumul pe stradă, după ce a semnat că va vrea grijă de el. Zece amenzi la maxim cu popularizare și se va termina cu moda asta. Am umblat prin zeci de țări prin Europa și nicăieri nu se întâmplă ca aici unde iubitorii de animale sunt cei mai mulți. Tot ăștia sunt amețiții care susțin că artificiile dăunează animalelor.