- Publicitate -

Iarba e verde la Ploiești, în ciuda amenzii Gărzii de Mediu

În luna septembrie 2025, Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu 261.370 lei pentru deteriorarea spațiului verde de pe Bulevardul Castanilor în timpul desfășurării evenimentelor estivale. Practic, amenda a fost plătită de ploieşteni care, din taxele plătite către administraţia locală, pe motiv că evenimentele desfăşurate în cadrul Republicii de sub Castani au distrus spațiul verde.

- Publicitate -

Reprezentanții Gărzii de Mediu au precizat pentru Observatorul Prahovean că finalizarea controlului privind Republica de Sub Castani a avut loc în data de 15 septembrie și s-a încheiat cu o amendă 261.370 lei (aproximativ 50.000 de euro).

Pentru faptele constatate, la încheierea controlului din data de 15.09.2025, a fost aplicată o sancțiune contravențională Autorității administrației publice locale a municipiului Ploiești, în cuantum de 261370 lei, în conformitate cu prevederile art.23, alin.1, lit. f, pentru nerespectarea art.5, lit. d, coroborat cu art.18 alin.7 din Legea nr. 24 din 2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis Garda de Mediu Prahova la solicitarea Observatorului Prahovean.

- Publicitate -

Concret, am distrus spaţiul verde de pe bulevard şi am fost nevoiţi să plătim pentru asta.

Potrivit dicţionarului, „a distruge” înseamnă „A dispărea sau a face să nu mai existe (stricând, arzând, spărgând, dărâmând etc.)”. Adică iarba de pe bulevard, în urma acțiunii ploieștenilor, nu mai există.

La începutul lunii noiembrie, la mai puțin de o lună și jumătate de la sfârșitul Republicii de sub Castani, iarba de pe Bulevard este mai verde și mai frumoasă decât oricând. Așa că unde este distrugerea pentru care am plătit amendă?

- Publicitate -

iarba bulevardul castanilor

Primăria Ploiești a plătit amenda în termenul prevăzut de lege dar a contestat în instanță aplicarea acesteia. Acum, Primăria Ploiești are și dovada pentru a contesta mai credibil amenda aplicată.

Garda de Mediu Prahova dă amendă pentru iarbă dar nu și pentru gazele toxice

Interesant este cum Garda de Mediu amendează Primăria Ploiești dar nu are același zel când vine vorba de a amenda poluatorii care ne sufocă în fiecare zi în oraș. Cu alte cuvinte, ploieștenii trebuie să plătească pentru că se distrează, în timp ce companiile care îi omoară scapă bine-merci.

Ce-i drept, iarba se vede, gazele nu. Ori Garda de Mediu amendează doar ce vede. Pe principiul: „Dacă nu se vede, nu există”, probabil. Și, tot ca fapt divers, aceasta a fost cea mai mare sancțiune de până acum, aplicată de Garda de Mediu Prahova. Spre comparație, cea mai mare amendă aplicată unei rafinării a fost de 100.000 de lei.

- Publicitate -

Zilnic, în Ploiești, oamenii reclamă mirosul insuportabil. Reacția Gărzii de Mediu în această situație nu există, pur și simplu. În schimb nu a avut o problemă în a le aplica acestora o amendă usturătoare pentru că au distrus ceva ce, de fapt, nu s-a distrus.

Ce facem în continuare, stimați comisari ai Gărzii de Mediu? Amendăm iar pentru fapte inexistente și ne facem că nu observăm gravele probleme de mediu cu care se confruntă ploieștenii în fiecare zi?

Amenda aplicată în luna septembrie trebuie anulată, clar! Iată, iarba pe Bulevard este verde și proaspătă, chiar dacă am intrat în ultima lună de toamnă. Ce dovadă mai bună ca asta există că nu am distrus nimic?

- Publicitate -

Așa că, dați primăriei banii înapoi și obțineți-i de la cei care ne sufocă în fiecare zi! Cred că așa este cel mai corect pentru toată lumea!

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -