Primăria Ploiești a reacționat în urma articolelor publicate de Observatorul Prahovean cu privire la mutarea stației TCE din cartierul Mitică Apostol, situată pe strada Energiei. Vă reamintim că, din cauza craterelor din asfalt, societatea de transport a decis mutarea ei pentru protejarea autobuzelor.
Acest lucru a stârnit nemulțumirea localnicilor care s-au trezit peste noapte în situația de a traversa DN1A, un drum foarte aglomerat.
„Vă mulțumim pentru semnalarea situației din cartierul Mitică Apostol, pe strada Energiei, referitoare la transportul public pe traseul 39B. Înțelegem disconfortul și dificultățile pe care le întâmpină ploieștenii, iar remedierea acestei probleme reprezintă o prioritate pentru noi.
Astfel, având în vedere solicitarea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul Rutier, privind analizarea în regim de urgență a deciziei S.C. T.C.E. S.A. Ploiești, de mutare a stației de autobuz aflată pe str. Energiei, în imediata vecinătate a DN1A, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a hotărât realizarea, în regim de urgență, a măsurătorilor și a calculului costurilor pentru lucrările de plombare a unei suprafețe de aproximativ 20 de metri, pe strada Energiei, în zona stației TCE, acolo unde există diferență de nivel între aceasta si partea carosabilă a DN1A.
În cazul in care costurile lucrărilor se vor încadra în prevederea bugetară aprobată, se va emite comanda de asfaltare, astfel încât stația TCE să fie relocată pe poziția inițială.
Vă mulțumim pentru înțelegerea și răbdarea acordate și vă asigurăm, și pe această cale, că facem toate demersurile necesare pentru ca această problemă să fie rezolvată în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții Primăriei Ploiești.
Cum ți se pare subiectul?