În parcul din fața cimitirului Bolovani din Ploiești gunoiul este la loc de cinste. Cum în Ploiești gunoiul este „împărțit” între mai multe firme, și oamenii știu asta foarte bine, responsabilitatea este pasată între acestea.
Și, astfel, s-a ajuns ca mormanul de gunoi să crească de la o zi la alta și locuitori lor zonei să le fie teamă să reclame acest lucru pentru a nu se trezi cu pagube în curtea proprie.
„Bună dimineața,
Așa arată parcul din fața Cimitirului Bolovani. Gunoiul zace și se înmulțește de mai bine de o lună. Blue Planet a venit o singură dată și a făcut o selecție, motivând că restul nu e de competența lor. Vorba aceea copilul cu zece moașe….
Problema aruncării gunoiului în aceasta zonă persistă de mai bine de zece ani. Singura măsură: un panou de avertizare. O dată au dat foc, din amuzament, de mai avea puțin și lua foc un punct de transformare.
În decursul timpului am anunțat poliția… Rezultatul: geamurile mele sparte. Un motiv pentru care nu doresc ca numele meu să se facă cunoscut. Mulțumesc frumos. O zi bună”, ne-a scris un cititor la redacție și și-a însoțit mesajul de poze doveditoare.
Cum în Ploiești problema gunoiului este arhi-cunoascută și cum mai multe firme de salubritate se ocupă cu ridicarea acestuia, facem apel, pe această cale, ca zona din cuprinsul materialului să fie salubrizată și să se ia măsurile necesare pentru ca aici să se păstreze curățenia.
Cititorul care ne-a trimis sesizarea are dreptate: „copilul cu zece moașe…”. Așa este și Ploieștiul: are firme de salubrizare „fără număr” dar este mai îngropat în gunoi ca oricând. Poate din toamnă acest lucru va fi remediat…
Politia să vadă cine lasă gunoiul acolo ,firmele trebuie sa strângă gunoiul menajer de la tomberoane,restul trebuie strîns separat .Este vorba de educație,informare și responsabilitate.Nu trebuie sa suportam toți lipsa de educație și a celor care nu și fac treabă pt care sunt plătiți.