- Publicitate -

Tarife majorate la Parcul Municipal Vest din Ploiești. Cât va costa accesul la patinoar – PROIECT – UPDATE

Data:

Distribuie articolul:

Aleșii locali ploieșteni sunt convocați, miercuri, la o ședință a Consiliului Local, iar pe ordinea de zi figurează și proiectul privind aprobarea noilor tarife pentru parcări, accesul pe patinoar, dar și pentru terenurile de fotbal și organizarea de evenimente.

- Publicitate -

UPDATE: Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința Consiliului Local Ploiești.

Știre inițială

Proiectul aflat pe ordinea de zi, privind aprobarea tarifelor pentru Parcul Municipal Vest din Ploiești, prevede menținerea la același nivel a tarifului de parcare, respectiv 2 lei/oră/zi. Tariful propus pentru permisul de parcare este de 200 de lei/an.

- Publicitate -

Tarifele propuse vizează și închirierea terenurilor de fotbal. Astfel, pentru închirierea terenului de fotbal se propune un tarif de 70 de lei/oră, respectiv 110 le/oră în cazul în care este folosită nocturna.

Pentru un abonament de închiriere a terenului de fotbal se propune un tarif de 60 de lei/oră, respectiv 90 de lei/oră în cazul în care este folosită nocturna.

Tarife mai mari sunt prevăzute pentru închirierea patinelor (15 lei/ 45 de minute) și acces la patinoar (15 lei/45 minute). Totodată, este propus un tarif nou, pentru ascuțirea patinelor, respectiv 15 lei/pereche.

- Publicitate -

Tariful propus pentru închirierea scenei este de 300 de lei/oră, iar pentru închirierea onei din afara scenei se propune un tarifc de 7000 de lei/zi.

Tarife propuse prin proiectul de hotărâre de Consiliu Local

tarife parc

tarif patinoar

proiect hotarare tarife parc

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Craniu de copil descoperit în zona dealului Merez. Cercetări arheologice la Ceptura

În zona dealului Merez, din Ceptura, au fost efectuate cercetări la un mormânt de inhumație cu ritual creștin.

A început evenimentul săptămânii: „De la cal la cai putere” pe Hipodromul din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Super mașini și concerte la Ploiești! Programul complet al evenimentului:

Meciul România – Belgia va putea fi urmărit din tribunele Hipodromului Ploiești. Surpriza organizatorilor evenimentului ”De la cal la cai putere”

Vă invităm să susținem împreună naționala de fotbal, vizionând meciul de sâmbătă seara, pe ecranul montat în fața tribunelor Hipodromului.  

Adrian Purcaru (PSD) revine la Primăria Azuga: „Orașul are nevoie de o dezvoltare economică”

Adrian Purcaru a reușit să câștige cel de-al patrulea mandat de primar la Azuga.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Elevii Școlii „Andrei Mureșanu” din Ploiești participă la proiectul „Școala verde de la Zoo”

În perioada 1-4 iulie 2024, elevii Școlii Gimnaziale „Andrei Mureșanu” din Ploiești participă la evenimentul „Școala verde de la Zoo”

Craniu de copil descoperit în zona dealului Merez. Cercetări arheologice la Ceptura

În zona dealului Merez, din Ceptura, au fost efectuate cercetări la un mormânt de inhumație cu ritual creștin.

Aur pentru David Popovici la Campionatele Europene de natație de la Belgrad

Multiplul campion David Popovici  a câștigat medalia de aur în proba de 200 de metri liber de la Campionatele Europene de natație

Cum ar trebui să arate Ploieştiul după patru ani de mandat al lui Mihai Polițeanu

Ar trebui să avem CEL PUȚIN: canalizare, apă curentă, spații verzi și centru pietonal

Mesajul unui fost elev pentru diriginta lui, Alexandra Stroe, de la liceul din Sinaia: „M-ați învățat să fiu bun”

Fostul elev s-a semnat simplu: Pință Ciprian, clasa a XII-a B, prima bancă de la geam.
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

De ce a pierdut Andrei Volosevici alegerile pentru Primăria Ploiești [VIDEO]

Marele pierzător al alegerilor locale din 9 iunie

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE