- Publicitate -

Firmele de pompe funebre din Ploiești, obligate să aibă fond de garantare pentru plata despăgubirilor PROIECT

Data:

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică prevede că operatorii economici prestatori de servicii funerare trebuie să obțină un aviz din partea Consiliului Local Ploiești. Dacă proiectul va fi aprobat, firmele de pompe funebre sunt obligate să facă dovada existenței unui fond de garantare pentru plata despăgubirilor în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuase a prestării serviciului.

- Publicitate -

Prestatorii de servicii funerare vor fi obligați să obțină un aviz din partea Consiliului Local Ploiești. Cel puțin așa prevede un proiect de hotărâre postat pe site-ul Primăriei Ploiești, la secțiunea Transparență decizională.

Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, operatorii de servicii funerare vor putea obține avizul condiționat.

Condiții pentru eliberarea avizului 

  • are capacitate financiară și profesională
  • nu are datorii restante la bugetul de stat
  • dispune de spațiu corespunzător pentru desfășurarea obiectului de activitate în condiții decente

Capacitatea financiară constă, potrivit proiectului de hotărâre într-un fond de garantare pentru plata desbăgubirilor datorate în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a prestării serviciului.

- Publicitate -

„Nivelul fondului de garantare este la nivelul contravalorii a cinci ajutoare de înmormântare, cu obligația majorării acestui fond în funcție de actualizările anuale ale cuantumului acestui ajutor și de realimentarea în cazul plății despăgubirilor”, se arată în proiectul de hotărâre.

Suma va fi depusă într-un cont special la banca la care operatorul are deschis contul curent.

Acte necesare pentru obținerea avizului

  • cerere de obținere a avizului
  • certificat de înregistrare la Registrul Comerțului actualizat
  • certificat constatator pentru punct de lucru eliberat de Oficiul Registrului Comerțului
  • autorizație sanitară de funcționare eliberată de DSP Prahova
  • documente care atestă că personalul angajat cu atribuții în prestarea de servicii funerare, pregătirea cadavrului și efectuarea de îngrijiri mortuare
  • dovadă că prestatorul de servicii are cel puțin trei angajați
  • un tanatopractor cu diplomă de absolvire a programului de formare teoretică și practică în urma căruia a obținut dreptul de liberă practică
  • minim două persoane angajate pentru transportul decedaților
  • dovada că prestatorul nu are datorii restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor de sănătate și bugetul local
  • dovada că prestatorul are constituit fondul de garantare

De precizat este faptul că, proiectul de hotărâre prevede că avizul Consiliului Local poate fi retras în cazul în care se constată nerespectarea condițiilor inițiale care au stat la baza obținerii avizului. (Detalii AICI).

- Publicitate -

regulament

fond garantare

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Criminalul care a evadat în București a fost prins în Bihor. Cum a reușit să fugă

Criminalul Meszaros Zsombor, care a reușit să fugă dintr-o...

Cum se va rezolva problema apei și canalizării din Ploiești. Anunțul oficial

Consilierii PNL au anunțat, astăzi, finalizarea negocierilor cu Apa...

Șoferii români ar putea primi amenzi pe baza înregistrărilor camerei de bord

Șoferii din România ar putea fi amendați de polițiști...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (I)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Gimnastele de la CS Petrolul se pregătesc pentru Campionatele Naționale cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Gimnastele de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești se pregătesc...

Întreruperi Electrica în Prahova, în perioada 15-19 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Dieta SAD compromite sănătatea și longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Criminalul care a evadat în București a fost prins în Bihor. Cum a reușit să fugă

Criminalul Meszaros Zsombor, care a reușit să fugă dintr-o...

Cum se va rezolva problema apei și canalizării din Ploiești. Anunțul oficial

Consilierii PNL au anunțat, astăzi, finalizarea negocierilor cu Apa...

Șoferii români ar putea primi amenzi pe baza înregistrărilor camerei de bord

Șoferii din România ar putea fi amendați de polițiști...
- Publicitate -