- Publicitate -

Autogara din Buzău vs Autogara Ploiești Sud – Noi, ploieștenii, mai avem mult până departe!

De o vreme bună ne-am obișnuit să facem comparație între situațiile și locurile din Ploiești și cele din alte orașe similare… sau chiar mai mici. Am văzut Ploieștiul comparat cu Târgoviște, cu Timișoara, cu Sibiu, cu Brașov și tot așa… Astăzi comparația vine de la Buzău. Și iar ne vine să plângem…

Scriem de ani de zile despre starea jalnică în care se află Autogara Ploiești Sud. Toate articolele noastre au fost ignorate cu succes de autorități. În afară de a da „o mătură”, n-au fost în stare să facă nimic pentru a scoate la lumină un punct important al orașului.

- Publicitate -

Lasă, că vecinii buzoieni s-au mișcat cu stil și ne-au făcut iar să ne fie rușine cu jegul din urbea lui Caragiale.

Citește și: Dacă vouă nu vă e rușine, mie îmi e: Cum poate să arate (singura) autogară din Ploiești, în 2023

„Azi am fost până la Buzău și la intrarea în oraș am admirat noua autogară. Noi, ploieștenii, putem doar să visăm… Mulțumesc!”, ne-a transmis o cititoare care și-a însoțit mesajul de câteva fotografii.

- Publicitate -

Iată cum arată Autogara din Buzău:

Pentru a face o comparație rapidă, am dat o fugă la Autogara Ploiești Sud, pe care am încercat s-o fotografiem tot așa, de la distanță, pentru „primul impact vizual”.

Iată cum arată Autogara Ploiești Sud:

- Publicitate -

Concluzia o trageți singuri. Noi, ploieștenii, mai avem mult până departe!

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

5 COMENTARII

  1. Bună seara .
    Ceea ce prezentați ca fiind autogara sud buzau este de fapt ,pentru moment doar autogara transbuz . Acolo oprind doar liniile preorasenesti ale TRANSBUZ . Se dorește mutarea autogării acolo dar amplasamentul respectiv are un mare dezavantaj. Nu este conectat la rețeaua de transport in comun decât printr-o singura linie . Și nu este aproape de gara. În acest moment exista în oras Autogara nord , pentru zona de munte în apropierea centrelor comerciale la BARIERA FOCSANI și autogara sud pentru zona de câmpie a jud. În zona piața săracă în apropierea BARIERA BRAILEI

  2. Daca și acea construcție se poate numi autogara, atunci eu sunt popa. Câțiva stâlpi și câteva butice nu duc la denumirea de autogara. E un ceva acolo care nici primăria nu știe ce e.Am avut niste bani și i am cheltuit cu prieteni de casa. O sa se întâmple că și cu stadionul gol de vis a vis

  3. Stimabililor, din Buzau va spun ca prezentati o mare inutilitate ca pe o mare realizare. Este, in esenta, un nimic scump care ne-a lasat oraselul (prin comparatie cu Ploiestiul) fara poligon auto.
    De fapt singurul motiv pentru care primarul a facut acea statie xxl de autobuz/e il reprezinta banii platiti pentru ea, firma executanta fiind o firma prietena care, pana in 2016 (anul in care actualul primar a devenit primar) nu a avut activitate.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -