Ploieștenii care își achită taxele și impozitele locale integral, anticipat, pot beneficia de o bonificație de 10%. Termenul până la care se aplica această bonificație era 31 martie. Directorul Serviciului Public Finanțe Locale, Simona Dolniceanu, a anunțat motivul pentru care acest termen a fost decalat.
Ploieștenii beneficiază și în 2024 de bonificația de 10% în cazul în care achită integral, cu anticipație, impozitele și taxele locale din 2024.
Termenul limită până la care se acorda bonificația era de 31 martie, însă, având în vedere că această zi pică într-o zi nelucrătoare termenul a fost prelungit în 2024.
„În cazul în care ploieștenii achită, cu anticipație, integral, impozitele datorate pentru anul în curs, până la 31 martie, se acordă bonificația maximă, prevăzută de lege, de 10%.
Anul acesta, pentru că 31 martie pică într-o zi de duminică, zi nelucrătoare, termenul în care se aplică bonificația a devenit 1 aprilie.
Până luni, 1 aprilie, ploieștenii care achită integral, cu anticipație, ceea ce datorează bugetului local beneficiază de bonificație”, a precizat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești.
Citește și: Cu cât au crescut, începând cu 1 ianuarie 2024, taxele și impozitele locale din Ploiești
Reamintim faptul că, în 2024, la Ploiești se acordă o serie de facilități fiscale. Persoanele cu un venit mai mic de 650 de lei beneficiază de scutirea de la plata taxelor și impozitelor locale, în cazul în care locuința de la adresa de domiciliu îndeplinește condițiile privind suprafețele minimale.
În schimb, persoanele care dețin clădiri sau terenuri neîngrijite vor suporta un impozit de cinci ori mai mare.