Preșcolarii și elevii din Ploiești nu au primit nici până la această dată voucherele educaționale. Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici (membru PNL, candidat PSD pentru un nou mandat) susține că hotărârea nu a fost contrasemnată de secretar. În replică, PNL îl acuză pe edil că a „blocat timp de 6 luni un proiect benefic pentru copiii ploieșteni”.
Subiectul legat de voucherele educaționale datează încă din luna august 2023. La acea dată, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre prin care urmau să se acorde, „începând cu anul 2023 -2024” vouchere educaționale în cuantum de 150 de lei pentru preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial din unitățile de învățământ de pe raza municipiului Ploiești.
Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a susținut, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că, de la început, a atras atenția că voucherele „sunt ilegale”, argumentând prin faptul că „hotărârea nu a fost semnată de secretar” și prin urmare Prefectura Prahova nu a avut ce contesta.
„N-a fost semnată de secretar. Ce să conteste? (…) Ca să ajungă la Prefectură trebuie să fie hotărâre. Ca să fie hotărâre trebuie să fie contrasemnată de secretar. Nu e!”, a precizat primarul Ploieștiului.
Întrebat de ce Primăria Ploiești a anunțat, pe site-ul instiției, un program pentru depunererea cererilor din partea părinților, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a explicat că a solicitat în mai multe ședințe lămurirea acestui aspect.
„De cinci luni, de patru luni, din septembrie cer viceprimarilor să lămurească situația ca să nu apară că nu vreau eu să pun în practică un program măreț, al unui consilier măreț”, a susținut primarul Ploieștiului.
Vineri, PNL Ploiești a transmis un comunicat de presă în care solicită un răspuns clar dacă hotărârea de Consiliu Local pentru acordarea voucherelor elevilor există sau nu.
Comunicatul PNL Ploiești
Domnule primar, treziți-vă! Există sau nu hotărârea de Consiliul Local pentru acordarea voucherelor elevilor din Ploiești?
Am urmărit cu stupoare conferința de presă a dlui primar Andrei Liviu Volosevici și am aflat că domnia sa neagă existența hotărârii de consiliu prin care s-a stabilit acordarea voucherelor pentru preșcolarii și școlarii claselor 0-VIII din Ploiești.
Îi reamintim dlui primar că HCL – ul a fost votat în luna august și are numărul 384/ 03.08.2023
- În data de 4 august, primăria a emis un comunicat de presă prin care anunța apariția acestui HCL și transmitea tuturor părinților interesați modalitatea de lucru pentru solicitarea acestor vouchere, cât și adresele de mail ale instituției care pot fi folosite pentru transmiterea documentelor.
- În data de 19.09.2023, primăria revine cu un nou comunicat de presă prin care informează părinții că cererile pentru acordarea acestor voucherele se pot depune inclusiv în data de 30 septembrie (ultima zi prevăzută în HCL).
În fața acestor documente / comunicate reale și de netăgăduit, îi solicităm dlui primar să-și rezolve problemele de memorie și onestitate.
A mințit conștient cei aproape 10.000 de părinți când i-a invitat să transmită cererile la primărie, deși știa că secretarul primăriei nu va acorda de viză de legalitate?
De ce nu a fost acordată acestă viză de legalitate? În câte zile ar fi trebuit ca secretarul primăriei să justifice refuzul de acordare a vizei de legalitate?
A fost transmis către Prefectură HCL 384/03.08.2023? În cât timp după aprobarea în Consiliul Local a unei hotărâri documentul trebuie transmis la Prefectură pentru controlul de legalitate?
Domnule primar, ați vrut să vă bateți joc de un proiect al grupului consilierilor PNL și ați reușit, de fapt , să mințiți și să umiliți 10.000 de părinți care au așteptat de la dvs să aplicați această măsură de ajutor pentru elevii din Ploiești.
Prin reaua dvs credință ați blocat timp de 6 luni un proiect benefic pentru copiii ploieșteni.