Primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora (PNL), şi fostul edil, Constantin Lungu, au fost plasați sub control judiciar.
Decizia a fost luată ieri, în dosarul Ferma Dacilor, după incendiul care s-a soldat cu opt morți și doi răniți.
Dosarul vizează infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.
Potrivit unor surse judiciare citate de Libertatea, actualul și fostul primar sunt acuzaţi că în anul 2020, au emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, „atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului”, în condiţiile în care construcţiile din componenţa Fermei Dacilor au fost ridicate în perioada 2013-2014, fără autorizaţie.
Reamintim că o funcționară de la Urbanism din cadrul aceleiași primării a fost reținută ieri.
Detalii aici: Șefa de la Urbanism, din Primăria Gura Vadului, reținută pentru 24 de ore în dosarul Ferma Dacilor
În urma tragediei, Cornel Dinicu a fost arestat preventiv, iar alte persoane, care figurează în documente ca proprietari sau administratori ai pensiunii care a ars, au fost plasate în arest la domiciliu.
Deși a fost plasat sub control judiciar, primarul din Gura Vadului își va putea exercita atribuțiile de serviciu.
Asta deoarece, potrivit Codului Administrativ, mandatul primarului se suspendă de drept în următoarele situaţii:
a) a fost dispusă măsura arestării preventive;
b) a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.
Cum ți se pare subiectul?
Eee, ia zi baiete, mai esti asa sigur pe tine, de tine scriu Nicule!?! Dar tu …, ce credeai ca Divinitateadoarme, aaa??? Stai liniștit,
Primare, curant ai sa ai și alți colegi din varful partidului chiar!
Da` de magistratii care au anulat decizia Consiliului Judetean de a se demola sandramaua, nimic?! Aia nu s-au dedulcit la chefuri si babardeala? Se tot incearca limitarea acuzatiilor la patron si primarie. Nu se spune nimic de cine erau victimele, ale cui beizadele si ce grad aveau parintii?