Pe rețelele de socializare a devenit viral un clip cu cele mai frumoase târguri de Crăciun din România versus Ploiești.
În colajul de imagini surprinse cu drona apar târgurile și iluminatul festiv din orașe precum Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Oradea și București.
Clipul se încheie cu o imagine dezolantă, surprinsă în sensul giratoriu de la Caraiman din Ploiești, unde au fost împodobiți doar câțiva brazi.
Aceștia au fost montați de angajații SGU săptămâna trecută și decorați cu ”luminițe” într-un stil ”deosebit”.
Citește și Sătul de Fuego și de mama lui cea fake, primarul Volosevici a dat dispoziție ca în Primăria Ploiești să se difuzeze obsesiv doar colinde americane
Reamintim că Ploieștiul nu va avea în acest an un iluminat festiv de sărbători, așa cum s-a întâmplat anii trecuți.
Primarul Andrei Volosevici (membru PNL și candidat al PSD pentru un nou mandat) și consilierii locali s-au acuzat reciproc pentru acest eșec administrativ, care produs o mare dezamăgire în rândul locuitorilor.
În ceea ce privește târgul de Crăciun din Ploiești, acesta va fi amenajat în zona centrală și urmează să fie deschis cel mai probabil pe 15 decembrie (Detalii AICI).
VIDEO
Singura problema a bradului din imagine e ca nu a ajuns prin vreo sobă pe la cineva care într-adevăr are nevoie de el dar bineînțeles săracul brad nu are nicio vină și când te gândești cata logistica ca in final sa arate așa, mai buna imagine a administrației din Ploiești nici ca se putea!
Lăsați banii in buzunare, faceți altceva de ei. dc vreți paranghelie, veniți la noi in Craiova, sa vedeți bulibășeală.
Problema este ca nici altceva nu se face.
Mizerie pe toate străzile din Ploiești pe nicăieri nu mai găsești 😀