Scriitorul și gazetarul Ioan Groşescu este autorul unei noi lucrări. Este vorba de cartea „Cetăţeni de Onoare ai municipiului Ploieşti”.
Cartea poate fi accesată online gratuit. Descarcă volumul de aici: Cetățenii de Onoare ai Municipiului Ploiești
Într-o prezentare a cărții, făcută pe pagina sa de Facebook, Ioan Groșescu explică de ce a fost nevoie de o asemenea carte.
”Înainte de toate, pentru că primarii Ploieştiului, membrii consiliilor locale, cei cărora li s-au atribuit onorantul titlu de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti, fac parte din istoria oraşului, iar istoria, să nu se uite, trebuie consemnată.
Apoi, această carte trebuia scrisă pentru că un număr semnificativ de cetăţeni de onoare cuprinşi aici, fac parte din istoria mea personală.
Îi amintesc în ordinea în care au primit titlul: Mircea Ionescu Quintus m-a onorat cu prietenia sa, Eugen Simion mi-a fost profesor la litere, conducător al lucrării de diplomă, prieten statornic, contribuind cu mai multe „cuvinte înainte” la cărţile mele,
Ioan Grigorescu a fost acela care, ambasador plenipotenţiar la Varşovia, a venit şi a pus umărul la edificarea monumentului poetului Nichita Stănescu, – cu opt ani mai în vârstă decât mine – cu care mi-am împletit viaţa mulţi ani, cu Mihai Cimpoi, Adam Puslojić, Vasile Tărâţeanu, Valeriu Matei ne-am bucurat de festivalurile de poezie Nichita Stănescu,
cu Mihai Ispirescu am trăit o frumoasă amiciţie ploieşteană, cu vecinul de casă, generalul George Dănescu, am văzut multe meciuri de fotbal ale Petrolului şi am făcut schimb de ştiri peste gard, Nicolae Rădulescu Lemnaru mi-a fost profesor în şcoala elementară, cu Alexandru Bădulescu am avut o permanentă legătură profesională şi prietenie în perioada în care a fost membru al Societăţii culturale „Ploieşti-Milenil III”,
Eusebiu Ştefănescu mi-a fost prieten în vremea studenţiei, cât a fost la teatrul din Ploieşti şi până a părăsit această lume, cu iluştri academicieni Ion Tomescu şi Nicolescu Basarab, absolvenţi ai Liceului „I. L. Caragiale”, ei în 1960, eu în 1961, am fost apropiaţi, cu Basarab şi după ce a plecat în Franţa, legându-ne preocupările şi mai ales ataşamentul faţă de profesorul nostru, matematicianul Ion Grigore, cu care am lucrat luni de zile la cartea pe care i-am dedicat-o, de poetul Ion Stratan-Nino şi de profesorul Nicolae Boaru m-au legat preocupările literare, cu marele maistru de şah Florin Gheorghiu am fost coleg la Liceul „I. L. Caragiale” din Ploieşti şi coleg de facultate, pe profesorii Constantin Enciu şi Ieronim Tătaru i-am avut „colegi” la Societatea culturală Ploieşti-Mileniul III, profesoara Olga Mălăieru Petrescu mi-a fost profesoară şi, până la trecerea sa în nefiinţă, apropiată, cu maeştri penelului şi culorilor Dan Platon, Ovidiu Paştina, Florin Şuţu am împărtăşit o caldă prietenie…”
Sunt convins că această carte este necesară – în sensul că cei cărora li s-a atribuit titlul de Cetăţean de Onoare trebuie cunoscuţi şi de locuitorii Ploieştiului, care, citind-o, vor descoperi o parte din istoria vieţii lor – şi de prestigiu pentru administraţia municpiului Ploieşti”.
Autorul cărții a postat și mesajele primarilor Ploieştilor de după revoluția din 1989 despre necesitatea şi oportunitatea cărţii:
Romeo Octavian Hanganu: august 1990 – 23 februarie 1992
Ploieștiul şi ploieştenii urmează a se bucura de apariția unei oportune şi necesare lucrări a profesorului, poetului, prozatorului, ziaristului Ioan Groşescu dedicată “Cetățenilor de Onoare ai Municipiului Ploieşti”.
O analiză pertinentă a unor momente importante din viața oraşul aurului negru și o trecere în revistă a personalităților cărora li s-a atribuit acest titlu, personalităţi care au dus în lume faima orașului lui I.L.Caragiale şi al lui Nichita Stănescu. Și cine putea să fie autorul acestei lucrări decât ploieșteanul Ioan Groşescu, cunoscător al oamenilor şi al locurilor, apropiat colaborator de-a lungul timpului al administrației locale ploieștene.
Ştiu ce eforturi presupune o asemenea întreprindere, oarecum asemănătoare cu demersurile mele – în perioada 1996-2000, când, în calitate de prefect, am coordonat realizarea unui tablou (panoul se găsește în holul Casei Albe) al foştilor prefecți ai județului Prahova, începând din anii de după Primul Război Mondial; doi ani pentru strângerea de date, informații, articole scrise, fotografii.
In primii doi ani de după Decembrie ’89, nu s-au acordat titluri de “Cetățean de Onoare”, datorită lipsei cadrului legislativ. De fapt, în toată această perioadă s-a lucrat fără a avea o lege nouă a administrației publice. Abia la sfârșitul anului 1991, activitatea s-a desfăşurat în spiritual Legii 69/26.11.1991. Așa că primii “Cetățeni de Onoare” vor fi desemnați și aleși de către Consiliul Local începând cu 1994, ca urmare unor solicitări entuziaste, uneori uşor subiective, în consens cu momentele de instaurare a “democrației originale” și la noi.
Lucrurile au intrat pe un făgas normal în mandatul de primar a domnului Emil Calotă, când Consiliul Local ales al Municipiului Ploiești a aprobat Regulamentul de acordare a titlului de “Cetățean de Onoare” al Municipiului Ploiești și constituirea “Consiliului de Onoare” și al “Sfatului Înțelepților”, pe 26 februarie 2003.
Autorul cărții face aprecieri bine documentate iar faptele prezentate sunt o dovadă de respect faţă de Ploiești şi faţă de cetățenii lui.
Parcurgând lista cetăţenilor cărora li s-au atribuit titlul de Cetăţeni de Onoare observ că sunt destul de puţine eminenţe din industrie din industrie, îndeosebi industria petrolieră, domeniu care a produs nu numai o industrie înfloritoare, dar și specialişti, inovatori, cercetători, profesionişti recunoscuţi în întreaga lume. Cum ar fi inginerul Stelian Teodorescu, director al Uzinei 1 Mai și ministru, decedat la uşa cabinetului lui Ceaușescu; inventatorul Iosif Lisovski; directorii generali ai Petrom SA Popa Ioan şi Popa Cassian, inginerul Constantin Trestioreanu, director al Rulmenți Grei SA și președinte al Societăţii Culturale “Ploiești Mileniul III” și mulți alții.
Este oportun, credem, să se onoreze rolul decisiv din Decembrie ‘89 al generalului de divizie Popa Dimitrie, mulțumită căruia, în Ploiești nu au fost morţi.
Dar timpul nu este pierdut. Oricând primarii sau consilierii pot veni cu propuneri pentru atribuirea titlului de Cetăţean de Onoare şi altor personalități care au contribuit la faima Ploieștilor. Indiferent de perioada în care au trăit și activat!
Iniţiativa domnului Ioan Groşescu face ca cetăţenii cărora li s-au atribuit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti să fie cunoscuţi de locuitorii interesaţi ai Ploieştiului.
Groșescu menționează că a ales să lanseze cartea online, considerând că este bine ca locuitorii din Ploieşti să cunoască cine sunt cei cărora primăria le-a acordat titlul de Cetăţeni de Onoare şi pentru ce merite.