În Ploiești mașinile abandonate ocupă locuri de parcare degeaba. În Brașov 146 de mașini parcate neregulamentar sau abandonate, au fost ridicate zilele trecute.
La Brașov lucrurile sunt clare: Poliția Locală și operatorul care asigură serviciul de ridicare a autoturismelor staționate neregulamentar intervin în situațiile de rable parcate pe domeniul public sau în cazul celor parcate neregulamentar pentru creșterea siguranței pietonale și rutiere. Acolo sunt vizate autoturismele care staționează pe treceri de pietoni, blochează vizibilitatea în intersecții, circulația pe trotuare, benzile de circulație (mai ales acolo unde există o singură bandă pe sens, delimitată cu linie continuă de banda de pe sensul opus).
În Ploiești cetățenii nici măcar nu mai știu cui să se adreseze când au o problemă legată de mașinile abandonate. Ploiția Locală? Primăria? SGU? Pentru toți este o nebuloasă totală… Deși procedura ar trebui să fie foarte clară, ajung, după săptămâni de încercări pe la diverse autorități, să se adreseze redacției noastre în speranța că se va sesiza cineva.
„Bună ziua. În noaptea de 11-12.10.2023 au apărut în parcarea din spatele blocului de pe strada Tache Ionescu, 2 mașini vandalizate (cu geamurile sparte de gloanțe, lovite, mâzgălite cu vopsea, etc.). Am sunat la Poliția municipiului, au venit, au făcut poze și au plecat.
În ziua de 12.10.2023 ora 16:50 a fost ridicată una dintre mașini (de către proprietari, bănuiesc), iar a doua masină au înfoliat-o. Problema este că stăm foarte prost la nivel de locuri de parcare, iar această mașină ocupă un loc de parcare continuu. Nimeni nu mai vine s-o ridice.
Dacă există vreo varianta ca SGU, sau cei ce se ocupă cu ridicatul de mașini să elibereze locul, v-am fi recunoscători. Mulțumim anticipat”, ne-a scris la redacție un cititor, în speranța că autoritățile se vor sesiza pentru a elibera o zonă, și așa deficitară la capitolul „locuri de parcare”.
Oare cât ar fi durat la Brașov rezolvarea situației descrise mai sus?

În Brașov mai au de ridicat vreo zece mii până să se vadă diferența.