- Publicitate -

Cum explică Primăria Ploiești starea deplorabilă în care au ajuns trotuarele din oraș

De câteva luni bune zeci de trotuare din Ploiești au fost distruse de muncitorii care execută lucrări de modernizare a iluminatului public.

- Publicitate -

În multe zone șantierele începute par deja abandonate, iar în urma muncitorilor rămân gropi și șanțuri neasigurate.

Citește mai multe detalii aici: Trotuarele din Ploiești, ”bombardate” și abandonate. ”Ne rupem picioarele!”

Primăria Ploiești explică bătaia de joc care se întâmplă pe domeniul public în Ploiești, prin intermediul unui punct de vedere emis în urma articolului de mai sus:

„Urmare a apariției, în publicația dumneavoastră, a articolului „Trotuarele din Ploiesti „bombardate” și abandonate. „Ne rupem picioarele!”, vă comunicăm următoarele:

– SC Luxten Lighting Company S.A. execută lucrări la proiectele:

• „Eficientizare consumuri energetice în municipiul Ploiești – Sistem iluminat public municipiul Ploiești traseu tramvai 101: Bulevardul Republicii – strada Gheorghe Doja – strada George Coșbuc – strada Ștefan Greceanu – strada Nicolae Bălcescu – strada Ștefan cel Mare – strada Democrației – Gara de Sud”, cod SMIS 124852, în cadrul contractului de lucrări nr. 20797/26.10.2022;

• „Eficientizare consumuri energetice în municipiul Ploiesti – Sistem iluminat public municipiul Ploiești traseu tramvai 102: strada Găgeni – Șoseaua Nordului – Șoseaua Vestului – strada Libertății – (Gara de Vest), cod SMIS 122010, în cadrul contractului de lucrări nr. 20798/26.10.2022.

- Publicitate -

În cadrul proiectelor sus menționate se vor realiza lucrări de: înlocuire corpuri de luminat existente cu vapori de mercur cu corpuri de iluminat cu LED, inclusiv a consolelor metalice aferente acestora, montare stâlpi noi în zona trecerilor de pietoni, înlocuire rețea de alimentare existentă cu o rețea nouă instalată subteran, precum și devieri rețele de telecomunicații, refacerea spațiilor verzi și a suprafețelor carosabile/trotuare, modernizarea iluminatului public în stațiile de călători, inclusiv montare de panouri fotovoltaice, realizare măsurători, testări și audit luminotehnic.

Până în prezent, s-au realizat, pe spații verzi și pe suprafețele carosabile/trotuare, lucrări de înlocuire a rețelei de alimentare existente cu o rețea nouă instalată subteran, precum și devieri rețele de telecomunicații.

Lucrările au constat în: săpătură șanț, așternere nisip, montare tub protectie, umplutură de pământ, montat bandă avertizare, așternere beton.

- Publicitate -

În perioada următoare, constructorul, SC Luxten Lighting Company SA, va aduce la starea inițiala spațiile verzi și trotuarele afectate, aflate pe traseele tramvaielor 101, 102, respectiv lucrări de refacere a spațiilor verzi și așternere a asfaltului pe suprafețele carosabile/trotuare afectate de lucrări, pentru cele două proiecte sus menționate.”

Sondaj Observatorul Prahovean

sondaj volosevici

1 COMENTARIU

  1. Pana la a discuta starea trotuarelor, eu cred ca mai bine s-ar discuta cum absolut toate trotuarele din oras sunt ocupate de masini si nimeni nu face nimic.

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

O femeie din Băicoi, terorizată de lătratul și mizeria câinilor vecinilor săi: „Am apelat la Poliție, la Primărie, li s-a spus să respecte regulile,...

Ce poți face dacă vecinii tăi au mulți câini, iar lătratul animalelor te disperă în miez de noapte? O femeie din Băicoi susține că...

Alertă portocalie în Gornet, Prahova. 31 de pompieri se luptă să stingă 20 de hectare de vegetație uscată cuprinsă de flăcări

Acționează pentru localizarea și lichidarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte. Intervenția este îngreunată din cauza vântului și a...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

O femeie din Băicoi, terorizată de lătratul și mizeria câinilor vecinilor săi: „Am apelat la Poliție, la Primărie, li s-a spus să respecte regulile,...

Ce poți face dacă vecinii tăi au mulți câini, iar lătratul animalelor te disperă în miez de noapte? O femeie din Băicoi susține că...

Alertă portocalie în Gornet, Prahova. 31 de pompieri se luptă să stingă 20 de hectare de vegetație uscată cuprinsă de flăcări

Acționează pentru localizarea și lichidarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte. Intervenția este îngreunată din cauza vântului și a...

A fost demarată procedura de licitație pentru înlocuirea nocturnei de pe Ilie Oană

Uzată moral și fără să mai îndeplinească standardele UEFA și FRF, nocturna stadionului Ilie Oană are nevoie urgentă de reabilitare. După luni de așteptare...

Eveniment inedit la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești: Noaptea Magiei Cărților

Astăzi, 29 septembrie, de la 18:00 la 23:00, Biblioteca Judeteana "Nicolae Iorga" Ploiesti găzduieste a XIV-a editie a Nocturnei Bibliotecilor, intitulată "BIBLIOTECA - SUNET...

Pe 18 octombrie vom afla dacă măsurile fiscale asumate de Ciolacu vor trece de CCR

Curtea Constituțională a României a luat act de sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, formațiuni politice care reclamă mai multe încălcări ale prevederilor...
Emisiuni
- Publicitate -

Vouchere educaționale pentru preșcolarii și elevii din Ploiești. Termen limită pentru depunerea cererilor

Preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial din Ploiești pot beneficia, în anul școlar 2023 - 2024, de un voucher educațional în valoare...

Rețeaua de canalizare din comuna Valea Călugărească se va extinde în patru sate

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare din comuna Valea Călugărească în satele Darvari, Pantazi, Coslegi, Radila va fi implementat prin fonduri europene. Primăria comunei Valea...

Fotomodel celebru din București, arestat pentru viol, lipsire de libertate, lovire și alte violențe

Un fotomodel cunoscut a fost arestat peventiv pentru 30 de zile după ce o femeie a reclamat că a târât-o într-un apartament din centrul...

La a doua încercare le-a ieșit. Locurile de parcare de pe strada Apelor din Ploiești au fost marcate din nou [FOTO]

După ce în la începutul acestei săptămâni v-am prezentat cum și-au bătut joc angajații SGU de șoferi, dar și de persoanele cu dizabilități, prin...

„Mie nu mi se poate întâmpla”. Campania prin care IGSU vrea să-i convingă pe români să nu-și mai riște viața atunci când merg să...

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat o campanie pentru conștientizarea riscurilor la care oamenii se expun atunci când ignoră semnele de avertizare...
Emisiuni
- Publicitate -