SC Transport Călători Express este, în continuare, la un pas de insolvență. Proiectul de hotărâre privind majorarea capitalului social, prin aport în natură, pentru eșalonarea datoriilor la ANAF nu a avut cvorum.
Ședința Consiliului Local, convocată, miercuri, la Ploiești, nu a reușit să lămurească situația de criză de la TCE.
Dezbaterea pe tema datoriilor TCE către ANAF au dus la una și aceeași concluzie. Societatea Transport Călători Express poate să eșaloneze datoriile la ANAF doar dacă își majorează capitalul social prin aport în natură.
Singura problemă a fost că nu a existat cvorum pentru votarea proiectului. Fiind vorba de un proiect de patrimoniu erau necesare 19 voturi, în condițiile în care numărul aleșilor locali prezenți, în online și fizic, era de numai 15 aleși locali.
Acesta a fost motivul pentru care s-a propus o pauză de consultări, timp în care s-a sperat că cei care absentează vor reuși să participe la ședință, cel puțin online.
Citește și: Ședință suspendată la Consiliu Local Ploiești. Dezbatere pe tema datoriilor TCE – VIDEO
Numai că, nici la a doua strigare nu a existat cvorum pentru votarea proiectului, fiind prezenți numai 18 aleși locali.
„Este absolut necesar acel aport de capital pentru eșalonare. S-a suplimentat bugetul astăzi, dar sumele, oricât aș putea plăti la ANAF, nu sunt suficiente pentru a justifica garanțiile imobiliare. Garanțiile imobiliare nu le pot fructifica decât dacă am și terenul de sub ele în proprietatea societății. Astăzi am avut răspunsul ferm al ANAF-ului”, a susținut Nicolae Alexandri, directorul general al SC Transport Călători Express, care a precizat și riscurile care pot apărea în cazul în care TCE nu va putea eșalona datoriile la ANAF.
„TCE riscă o blocare a conturilor, riscă să nu mai poată funcționa, să nu se mai aprovizioneze cu motorină, electricitate, decât pe o perioadă scurtă de timp, și, totodată, există și riscul de neplată a salariilor”, a precizat Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești.
Chiar dacă miercuri, prin hotărâre de Consiliu Local, a fost aprobată rectificarea de buget prin suplimentate sumele la TCE, situația legată de eșalonarea datoriilor este în continuare una extrem de gravă.
De data aceasta, directorul TCE a anunțat că există un termen extrem de scurt, respectiv 12 iulie, pentru depunerea garanțiilor.