Săptămâna trecută semnalam situația de pe strada Ștefan cel Mare nr.8, chiar în ”buricul târgului”, unde una dintre clădirile-simbol din Ploiești reprezintă în continuare nu doar o rușine estetică ci și un real pericol. Totodată, am solicitat Primăriei Ploiești un punct de vedere legat de obligația de a avertiza sau sancționa proprietarul clădirii dar și constructorul pentru nerespectarea obligației legale de a asigura clădirea cu plase de protecție.
Pericolul reprezentat de această clădire este vizibil pentru cei care trec pe strada Ștefan cel Mare. Fosta Casă a Corpului Didactic, cunoscută de ploieșteni și sub numele de Cinema Tineretului este o ruină de foarte mulți ani și nici nu se întrevăd prea multe șanse să fie restaurată în termenul asumat de proprietar.
Citește detaliile în articolul ”O rușine estetică a Ploieștiului este totodată și pericol public – Fosta Casă a Corpului Didactic sau fostul Cinema Tineretului”
Așa cum afirmam în acest articol, plasele de protecție au dispărut, fapt care periclitează pietonii care trec prin zonă. Fiind în centrul orașului, era de așteptat ca autoritățile să se sesizeze, ceea ce nu s-a întâmplat. Este motivul pentru care m sesizat noi municipalitatea, primind următorul răspuns:
Primăria Ploiești: ”În urma cererii dumneavoastră electronice, înregistrată la Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență / Serviciul Relații Publice, Monitorizare Proceduri Administrative în Registrul de Informații de Interes Public cu nr. 145/2023 prin care, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, solicitați un punct de vedere cu privire la lucrările de șantier derulate la fosta Casă a Corpului Didactic (cinema Tineretului), vă facem cunoscute următoarele:
SC Calificativ SRL Târgoviște, în calitate de proprietar al imobilului din strada Ștefan cel Mare nr. 8 (fost cinema Tineretului) și executantul lucrărilor SC Dakino Dobre SRL Pucioasa au fost notificați în conformitate cu prevederile art. I a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural — ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1376 si 1378 din Codul Civil al României, conform cărora le revine obligativitatea ca în cel mai scurt termen posibil să efectueze lucrările de reparații și punere în siguranță a perimetrului afectat, prin repararea zonelor instabile și exfolierilor tencuielii pereților.
De asemenea, li s-a adus la cunoștință faptul că, în cazul nerespectării măsurilor dispuse, sunt direct răspunzători de consecințele ulterioare provocate atât imobilelor învecinate, cât și sănătății și integrității fizice a populației.”

Și s-au spălat pe mâini, au aruncat pisica, nu-și asuma nimeni, nimic.
Atunci întrebați-i ce mai fac cu clădirea fostei băi publice de pe Romana. Au curățat puțin buruienile au pus niște table în geamuri și un banner mare la intrare.
Mai știți cât a trecut de la promisiunile primariei?
Să vă mai dau exemple nu e cazul pt că le știți.
Avem cel mai prost primar din istoria orașului (l-a întrecut și pe Dobre), o hahalera vopsită acum în roșu 🤦♂️😂