- Publicitate -

Ce riscă Ploieștiul pentru ratarea proiectelor cu fonduri europene. Explicația directorului general ADR Sud Muntenia – VIDEO

Data:

Distribuie articolul:

Anii irosiți în care Primăria Ploiești nu a implementat proiectele europene ar putea avea consecințe grave financiare. Cu un buget presat de datorii, municipalitatea ploieșteană riscă să suporte financiar costurile pentru lucrărilor nefinalizate la timp. Cel puțin așa susține directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat.

- Publicitate -

Un număr semnificativ de proiecte cu finanțare europeană pentru care au fost încheiate contracte încă din mandatul primarului Adrian Dobre nu vor fi finalizate în acest an.

La nivelul lunii mai 2023, patru proiecte aveau un grad de implementare 0, iar alte 10 proiecte aveau stadiul fizic de până la 5%.

Citește și: Fonduri europene ratate la Ploiești. Document ADR Sud Muntenia

Așa cum și alte administrații locale se confruntă cu anumite probleme, și la Ploiești proiectele înregistrează oarece întârzieri. Câteva dintre ele sunt cu risc de a nu se finaliza până la 31 decembrie anul acesta.

- Publicitate -

Deja avem o solicitare o solicitare de întâlnire cu echipa Primăriei Ploiești, însemnând atât responsabili, dar și consultanți și așteptăm această întâlnire cu speranța că vor veni cu soluții pentru a duce la capăt cât mai multe dintre proiectele pe care le au în implementare din Programul Regional 2014 – 2020.

Citește și: E oficial: Primăria Ploieşti a pierdut milioane de euro din finanţările UE

Evident că există și varianta de a continua în anul viitor o parte dintre proiecte, dar aici există un dezavantaj pentru că sumele pe care le vor cheltui pentru finalizarea în anul 2024 vor trebui puse la dispoziție de comunitatea ploiesteană.

Sperăm ca aceste proiecte să fie cât mai puține, dar speranța noastră mare este ca un număr cât mai mare din proiectele pe care le-au depus cei din administrația ploieșteană să se ducă la bun sfârșit pentru a contribui, așa cum ele au fost depuse și fundamentate, la creșterea calității vieții în municipiul Ploiești”, a susțiunut, joi, Liviu Mușat, director general ADR Sud Muntenia, care a precizat că pe lângă costurile financiare, mai există o consecință.

- Publicitate -

Ploieștiul riscă să plătească pentru neimplementarea la timp a proiectelor cu fonduri europene. Explicația directorului general ADR Sud Muntenia

Practic, Ploieștiul pierde de două ori, pentru că în exercițiul financiar următor alocările financiare vor merge strict către proiectele nefinalizate la timp, municipalitatea ratând șansa de a accesa finanțări europene pentru alte proiecte majore de infrastructură

Citește și: Nu asta am votat! Ploieștiul va pierde fonduri europene de 100 de milioane de euro iar subiectul este TABU în primărie

Pe lista proiectelor cu finanțare europeană care înregistrează întârzieri, potrivit directorului general ADR Sud Muntenia, figurează cele care vizează  infrastrutura de mobilitate, din infrastructura educațională și din infrastrutura de eficiență energetică.

Citește și: Primaria Ploiesti îngropată în datorii. Liberalii au prezentat topul celor mai mari debite – VIDEO

Din păcate este o situație care se întâmplă nu numai la Ploiești, nu numai din Regiune, ci în întreaga țară.

- Publicitate -

A fost perioada 2020 – 2022, cu vestita pandemie, care a venit la pachet și cu explozia prețurilor materialelor de construcții și acestea au bulversat foarte multe dintre proiecte, dar sperăm ca împreună să finalizăm cât mai multe dintre proiecte”, a precizat Liviu Mușat, directorul general ADR Sud Muntenia care consideră că este important să fie identificate soluții cât mai rapide pentru finalizarea unor proiecte pentru care implementarea ar fi trebuit să înceapă încă de acum trei ani.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

1 COMENTARIU

  1. Sunt foarte revoltat de situatia in care a ajuns orasul… adica angajatii primariei gresesc si oamenii care platesc taxe si impozite trebuie sa suporte consecintele? Legislatie foarte prost facuta…nu cred ca o sa iesim curand din situatia aceasta.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Alegeri locale 2024. Lista primarilor care au fost aleși în Prahova

Alegerile locale din Prahova, considerate atipice, având în vedere...

Victoria lui Mihai Polițeanu anticipată de sondajele Observatorul Prahovean

Observatorul Prahovean a derulat în două perioade diferite două...

Primarii care au pierdut alegerile în Prahova

Alegerile locale din 9 iunie au adus în mai...

Super-show pe Ilie Oană, la Centenarul Petrolului. Pe 30 iunie vin Smiley, Puya, Cabron, Nico și Killa Fonic

Doar vești bune dinspre Petrolul Ploiești în ultima vreme....

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Invazie de libelule, musculițe, gândaci și țânțari în mai multe zone din Ploiești

Ultimele ploi, umiditatea ridicată, dar și temperaturile mult mai...

Ce facem weekendul acesta în Ploiești și împrejurimi. Festivaluri, evenimente, ștranduri

A venit vara, se apropie vacanța și ploieștenii sunt...

„Sărbătoarea Cireșelor”, la Păulești, weekend-ul acesta

Comuna Păulești organizează, în weekendul acesta, 15 – 16...

Accident pe DC 106, la Șirna. Un tânăr de 17 ani a intrat cu motocicleta într-un pod

Accidentul rutier s-a produs, joi seară, pe DC 106,...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...

Cum ar fi putut arăta Ploieștiul dacă primar era Cristian Stan de la Târgoviște [VIDEO]

În timp ce primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, invocă tot...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Invazie de libelule, musculițe, gândaci și țânțari în mai multe zone din Ploiești

Ultimele ploi, umiditatea ridicată, dar și temperaturile mult mai...

Ce facem weekendul acesta în Ploiești și împrejurimi. Festivaluri, evenimente, ștranduri

A venit vara, se apropie vacanța și ploieștenii sunt...

„Sărbătoarea Cireșelor”, la Păulești, weekend-ul acesta

Comuna Păulești organizează, în weekendul acesta, 15 – 16...
- Publicitate -