Cum vor arăta chioșcurile din Ploiești. Ce se întâmplă cu spațiile comerciale de la Halele Centrale

chiosc Ploiesti
Chioșcurile din Ploiești vor putea fi realizate și din tablă cu mențiunea să se respecte dimensiunea și culorile stabilite inițial.

Până la 1 august, chioșcurile de pe domeniul public trebuie să fie noi și să respecte un anumit model și două tipuri de dimensiuni. Acestea vor putea fi realizate atât din Alucobond (panouri de aluminiu), cât și din tablă, cu mențiunea că trebuie respectate dimensiunea și culorile stabilite inițial.

- Publicitate -
- Publicitate -

Regulamentul privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu a fost modificat, joi, în ședință de consiliu local.

Decizia a fost votată de aleșii locali, după ce agenții economici au semnalat faptul că este o problemă legată de importul din străinătate a materialul propus inițial, respectiv Alucobond. Astfel, noile spații comerciale vor putea fi confecționate și din tablă.

„Chioșcurile trebuie să aibă o nouă față. Oamenii au înțeles acest lucru pentru că, de mai bine de un an, regulamentul este pus la dispoziția agenților economici. Am avut numeroase întâlniri pe teren cu proprietarii de chioșcuri și aceștia ne-au semnalat că sunt îngrijorați de faptul că nu se pot încadra în termen pe motiv că întâmpină greutăți în aprovizionarea din străinătate a materialului propus pentru confecționarea chioșcurilor.

- Publicitate -
- Publicitate -

Citește și: Decizie cu privire la chioșcurile din Ploiești. Regulamentul a fost modificat

Pentru a veni în sprijinul proprietarilor de chioșcuri regulamentul a fost modificat în sensul că spațiile comerciale pot fi confecționate atât din Alucobond, așa cum era prevăzut în forma inițială, dar și din tablă vopsită în mediu electrostatic, cu mențiunea că se vor respecta dimensiunile și culorile propuse inițial în regulament”, a precizat consilierul local Iulian Bolocan (PNL), președintele Comisiei pentru organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulaţie rutieră, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură din cadrul Consiliului Local Ploiești.

Cum vor arăta chioșcurile amplasate în Ploiești

Potrivit consilierul local Iulian Bolocan (PNL), președintele Comisiei pentru organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulaţie rutieră din cadrul Consiliului Local Ploiești, modelul chioșcurilor se va menține.

„La Ploiești vor exista două tipuri de chioșcuri în funcție de dimensiune, respectiv de 6 mp și de 12 mp. Eliberarea autorizației de construcție este condiționată de respectarea elementelor propuse în regulamentul privind amplasarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu, respectiv cu privire la dimensiune, dar și la culoare”, a precizat Iulian Bolocan, consilier local.

Totodată, potrivit regulamentului și planului aprobat, culoarea propusă este de alb și albastru (foto), iar în partea de sus spațiile comerciale trebuie să fie prevăzute cu reclamă luminoasă.

- Publicitate -
- Publicitate -

În interior, aceste spații vor avea pardoseală de gresie, iar pereții și tavanele trebuie să fie vopsite cu lavabil sau cu placări decorative.

Ce se întâmplă cu agenții economici care dețin spații comerciale la Halele Centrale din Ploiești

Conform hotărârii aprobate, joi, la Ploiești, există și o excepție cu privire la termenul de intrare în vigoare a hotărârii în cazul comercianților de la Halele Centrale.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, prin excepție, „toate formele contractuale de ocupare temporară a domeniului public sau privat al municipiului Ploiești, încheiate între SC Hale și Piețe SA și agenții economici, ce privesc structuri de vânzare de comerț stradal, care fac obiectul dispozițiilor prezentului Regulament se vor prelungi până la data de 01.03.2027, cu condiția ca până la data de 1.05.2023 agenții economici să demareze procedura de obținere a avizelor prevăzute de prezentul  Regulament, iar până la data de 01.08.2023 să se conformeze dispozițiilor prezentului Regulament”.

- Publicitate -
- Publicitate -

În caz contrar, se prevede în textul de hotărâre, dacă nu vor fi demarate procedurile până la 01.05.2023 sau nu se vor conforma dispozițiilor regulamentului până la data de 01.08.2023, formele contractuale se consideră desființate de drept.

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Exit mobile version
- Publicitate -