Articolul cu Poliția Locală, care a amendat un cetățean pentru aruncarea gunoiului în stradă, a arătat că ploieștenii își doresc mai multe amenzi. Toți au considerat că amenda a fost corectă, ba mai mult, că ar fi trebuit și o măsură disciplinară suplimentară: „să iasă la curățenie!”
„Foarte bine, educație cu ‘biciul’ (amenda) ca în țările civilizate.”, a comentat un cititor. Și nu a fost singurul care a spus asta.
„Foarte bine! Cât mai multe amenzi, astfel poate vor înțelege ce înseamnă civilizație!!!”, a scris un altul…
Din păcate slaba încredere în Poliția Locală este încă prezentă: „Sper ca acest caz sa nu fie singular și totuși cu aceasta ocazie sper sa ii văd pe cei de la poliția locală patrulând mai mult pe străduțele/aleile mici.”; „Era și timpul ca politia locala să-și facă datoria… (răspuns) si-o vor face selectiv, dupa statura, greutate, etc.”
Alte situații în care ar trebui aplicate amenzi sunt celor care „vin și răscolesc tomberoanele și aruncă gunoiul pe unde li se pare”.
O altă întreb are ridicată de ploieșteni a fost „Când încep amenzile și pentru locatarii care nu își fac curat pe lângă blocuri?”
Ploieștenii pot lua amenzi și pentru blocarea altor mașini: Ce faci dacă îți găsești mașina blocată în parcare la Ploiești
Ceea ce reiese foarte clar din atitudinea ploieștenilor este faptul că toți ne dorim un oraș mai curat, un oraș mai civilizat. Știm însă că vina mare o poartă și cetățenii care, dintr-un motiv sau altul, („În patru ani au făcut exact de 5 ori prețul la gunoi, de la 8,4 lei pt două persoane, la 44 lei”) înțeleg că pot face ce vor în Ploiești. În mare parte mulți procedează așa și pentru că „prinde orbul, scoate-i ochii”, adică au impresia că nu vor fi prinși.
Facem în continuare apel la cetățeni ca, pentru neregulile sesizate, să apeleze cu încredere, imediat, numărul de telefon al Poliției Locale Ploiești: 0244954. Pas cu pas, putem să ne civilizăm.