Pentru centurile ocolitoare de la Azuga – Bușteni au fost depuse oferte din partea a două asocieri de firme din România, Bulgaria și Turcia. Traseul propus pentru accesul complementar Azuga – Bușteni va avea lungimea totală de 9,434 km, iar durata de proiectare și de execuție este de 36 de luni.
Consiliul Județean Prahova a scos la licitație, anul acesta, proiectarea și execuția pentru variantele ocolitoare de pe Valea Prahovei.
Pentru centurile ocolitoare de la Azuga și Bușteni au fost depuse oferte de asocierea de firme CONI (lider),SC DINENG DEV SRL,RIA DESIGN CONSULTING SRL,Trace Group Hold,INFRA EXPERT și de asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider),VISIO CONSTRUCTION WORKS.
De menționat este faptul că societatea Coni a reușit să câștige, ca lider de asociere, cu bulgarii de la Trace și licitația organizată de CNAIR pentru tronsonul 2 din Autostrada A 7 la care au participat 12 asocieri și companii.
Citește și: Firma prahoveană Coni, în topul constructorilor de autostrăzi din România. Progrese majore la autostrada A 7 Ploiești-Buzău [VIDEO]
Cât privește traseul propus pentru accesul complementar Azuga – Bușteni acesta va avea lungime totală de 9,434 km. Traseul va include patru tronsoane, conform analizei Consiliului Județean Prahova.
Citește și: Traseul pentru viitoarea variantă ocolitoare de la Azuga – Bușteni. Șoferii vor scăpa de coloanele de pe DN 1
Astfel, primul segment, cu o lungime de 1,6 km, începe la km 0+000 (intersecţie cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului – DN1, km. 126+640).
Cel de-al doilea segment, cu o lungime de 5,130 km, pornește de la km 1+630 (ieşire din DN1, km. 128+300 prin dreapta) și continuă până la km 6+760, respectiv intrare în DN1, km. 133+500 prin dreapta.
Al treilea segment, cu o lungime de 0,520 km, începe de la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Buşteni şi Azuga – DN1, km. 133+550 prin dreapta.
Al patrulea segment, care se va desfășura pe o distanță de 2,184 km, pe raza orașului Azuga, începe de la km 7+250 (ieşire din DN1, km. 134+050 prin dreapta) până la km 9+434 (intrare în DN1, km. 136 +100 prin stânga).
Lucrări propuse pentru varianta ocolitoare Azuga – Bușteni
Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat, în luna ianuarie 2023, că varianta ocolitoare de la Bușteni va avea o lungime de aproape 7 km și două benzi de circulație.
„Vor fi construite 5 poduri noi peste Râul Prahova și unu peste Pârâul Jepilor, un pasaj suprateran peste Râul Prahova și calea ferată, un pasaj subteran lângă Castelul Cantacuzino, precum și 4 sensuri giratorii de legătură cu DN1, A3 și principalele artere rutiere din oraș”, a precizat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Totodată, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a precizat, la aceeași dată, că pentru centura orașului Azuga traseul va avea o lungime de aproape 3 km și două benzi de circulație.
„Vor fi construite un semitunel de 200 m, 6 poduri peste Râul Prahova, un pasaj subteran la intersecție cu DN1 și calea ferată, un pasaj suprateran peste Râul Prahova și calea ferată, precum și 3 sensuri giratorii”, a susținut Iulian Dumitrescu.
Citește și: Stadiul proiectelor pentru variantele ocolitoare de la Comarnic și de la Azuga – Bușteni – VIDEO
Invitat la emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că într-un stadiu mult mai avansat este licitația pentru centura ocolitoare de la Comarnic, licitație care ar urma să fie finalizată săptămâna aceasta.