Polițiștii locali au organizat noi acțiuni pentru depistarea persoanelor care circulă fără bilet în mijloacele de transport în comun din Ploiești. Zeci de persoane au fost sancționate, inclusiv pentru că s-au urcat în autobuz cu haine murdare sau urât mirositoare.
Polițiștii locali din cadrul Birourilor de Ordine Publică au desfășurat, în perioada 10-19 februarie 2023, noi acțiuni de monitorizare în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului, fiind legitimate 69 de persoane și aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.350 lei.
Pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, polițiștii locali au aplicat 11 sancțiuni în valoare totală de 1.900 lei.
„Conform H.C.L. nr. 433/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind constatarea și sancționarea contravențiilor la transportul public local de persoane în municipiul Ploiești – au fost aplicate 5 sancțiuni în valoare totală de 450 lei. Alte 53 de persoane au fost atenționate verbal. Astfel, faptele de natură contravențională pentru care au fost aplicate sancțiuni, au constat în urcarea în autobuze cu îmbrăcăminte murdară sau urât mirositoare, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către persoane apte de muncă, tulburarea liniștii publice în mijloacele de transport în comun”, a anunțat Poliția Locală, care a precizat că ploieștenii pot semnala anumite fapte la Dispeceratul instituției.
Conform unui regulament aprobat prin hotărâre de Consiliu Local, „coborârea, urcarea, blocarea sau forțarea ușilor mijlocului de transport pe timpul mersului, transportul de animale vii sau păsări cu excepția celor acceptate de legislația in vigoare; transportul de geamuri, oglinzi, unelte agricole, fierastraie, etc.; transportul obiectelor urât mirositoare, a hainelor sau materialelor care murdăresc sau agață pe ceilalți călători” se sancționează cu amenzi cuprinse între 250 – 2.500 de lei, iar pentru lipsa biletelor sau legitimațiilor între 100 – 500 de lei.
„Informăm ploieștenii că suntem permanent la dispoziție prin Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0244/954 și 0244/513255, precum și prin intermediul adresei de e-mail: office@plocploiesti.ro”, a anunțat Poliția Locală Ploiești.