Primăria Ploiești a anunțat, miercuri, că a început montarea pasarelei peste pârâului Dâmbu din Ploiești, în dreptul străzii Cometului. Lucrările vor fi monitorizate de către Direcția Tehnic, Investiții a Primăriei Ploiești.
Povestea pasarelelor de peste pârâul Dâmbu este mai veche. În decembrie 2021, Primăria Ploiești anunța semnarea contractelor pentru refacerea a două pasarele și a unui pod peste pârâul Dâmbu. Numai că lucrările nu au demarat la acea dată.
Citește și: Podurile peste pârâul Dâmbu din Ploiești au fost ”uitate” de primărie
La solicitarea Observatorulph.ro, Primăria Ploiești a explicat care au fost motivele pentru care pasarelele nu au fost construite în 2021.
Citește și: De ce nu s-au construit podurile și pasarelele peste Dâmbu. Explicația Primăriei Ploiești
Miercuri, 25 ianuarie 2023, Primăria Ploiești a anunțat că a început montarea pasarelei peste pârâul Dâmbu, în dreptul străzii Cometului.
„Primăria Municipiului Ploiești va proceda, astăzi, la montarea pasarelei peste pârâul Dâmbu, în dreptul străzii Cometului. Lucrările vor fi monitorizate de către Direcția Tehnic, Investiții și vor fi executate de S.C. Sos Service S.R.L., în baza contractului încheiat cu municipalitatea”, a anunțat Primăria Ploiești, care a postat mai multe imagini cu noua pasarelă.