Amenzile, pe care TCE le încasează, nu provin doar din cele pentru călătoria fără legitimație valabilă, ci și pentru diferite fapte care sunt sancționate.
În 2023 TCE Ploiești sancționează călătoria în mijloacele de transport în comun fără legitimație de călătorie valabilă, pe loc sau în termen de 48 ore, cu bilet de suprataxă în valoare de 25 lei/bilet sau cu amenda de la 100 la 500 lei.
Pentru contravențiile săvârsite de minorii între 14 și 18 ani, minimul și maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.
În afară de amenzile pentru călătoria fără legitimație valabilă, TCE mai sancționează și următoarele fapte:
1.coborârea, urcarea, blocarea sau forțarea ușilor mijlocului de transport pe timpul mersului, transportul de animale vii sau păsări cu excepția celor acceptate de legislația în vigoare; transportul de geamuri, oglinzi, unelte agricole, fierăstraie, etc.; transportul obiectelor urât mirositoare, a hainelor sau materialelor care murdăresc sau agață pe ceilalți călători, călătoria cu mijloacele de transport pe tampoane sau între vagoanele tramvaielor;
2.transportul de materiale explozibile în mijloacele de transport în comun;
3.antrenarea de discuții cu conducătorul mijlocului de transport și intrarea persoanelor străine în cabina acestuia pe timpul transportului;
4.difuzarea de muzică obscenă în mijlocul de transport în comun;
5.deteriorarea aparatelor de taxat, a canapelelor, a instalațiilor de iluminat sau oricare alte utilități din dotarea mijloacelor de transport – se recuperează prejudiciul conform legii;
6.provocarea de scandal în mijloacele de transport în comun sau în incinta dispeceratelor;
7.fumatul, scuipatul, consumul de semințe și băuturi alcoolice, precum și a altor alimente care conduc la disconfortul celorlalți călători și aruncarea de hârtii, ambalaje și resturi de orice fel în mijloacele de transport în comun;
8.nerespectarea normelor de păstrare a curățeniei în mijloacele de transport în comun;
9.cântatul, cu excepția colindelor în perioada sărbătorilor de iarnă, în mijloacele de transport în comun.