Impozitele și taxele locale vor fi indexate, în 2023, cu rata inflației de 5,1%. Pentru plata integrală, cu anticipație, a impozitului/taxei pe clădiri, datorat pe întreg anul 2023 de către contribuabili, persoane fizice și juridice, până la data de 31 martie, se acordă o bonificație de 10%.
Taxele și impozitele locale nu vor fi majorate în 2023 la Ploiești, însă vor fi indexate, conform legii, cu rata inflației de 5,1%.
Impozitul pe clădiri aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție.
Citește și: Cât va fi impozitul auto, în 2023, la Ploiești. Impozit redus cu 95% pentru mijloacele de transport hibride
Exemplu calcul impozit clădiri rezidențiale
Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a prezentat o simulare a modului de calcul, în 2023, privind impozitul pentru un apartament cu două camere și cu trei camere.
Astfel, dacă în 2022 pentru un apartament cu două camere, cu o suprafață de 60 mp, situat în zona A, impozitul a fost de 152 de lei, în 2023, acesta va ajunge la 160 de lei.
Exemplu calcul
60 mp x 1186,48 x 2,5 x 0,09% = 160 lei
În cazul unui apartament cu trei camere, cu o suprafață de 85 de lei, situat în zona A, impozitul va ajunge la 227 de lei față de 216 lei cât a fost calculat în 2022.
Exemplu calcul
85 mp x 1186,48 x 2,5 x 0,09% = 227 lei.
De ce se ia in calcul ,,cladire cu instalatii de apa (calda) si incalzire” , cand in Ploiesti ele sunt mai mult pe hartie (proiect initial) si neutilizabile in totalitatea timpului , desi impozitul se percepe pentru tot anul ? Pentru cei care , constransi de ,,eficacitatea” Primariei , au optat pentru incalzire proprie , de ce se aplica aceeasi formula ?