- Publicitate -

O femeie a fost dată jos din troleibuzul 44 din Ploiești deși a plătit călătoria cu aplicația de pe telefonul mobil, dar aparatul nu a emis bon. Reacția TCE

Incidentul a avut loc, miercuri, în jurul orei 16.50, pe traseul 44 din Ploiești. O femeie a achitat călătoria cu ajutorul unei aplicații de pe telefonul mobil, însă aparatul din mijlocul de transport nu a emis bon. În timpul controlului din troleu, pentru că nu a știut să intre în aplicația de pe telefon și în lipsa bonului, femeia a fost dată jos din mijlocul de transport la prima stație. Cazul va intra în analiza SC Transport Călători Express (TCE) Ploiești, iar controlorul riscă sancționarea.

Mijloacele moderne de vânzare a titlurilor de călătorie pot să dea rateuri. De asta s-a convins, ieri, o femeie care s-a urcat în troleul 44, din stația Coreco Sud. Aceasta a plătit călătoria printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil, însă aparatul din mijlocul de transport nu a emis bonul. Prin urmare, în timpul controlului legitimațiilor de călătorie, nu a putut prezenta titlul de călătorie și a fost dată jos din mijlocul de transport la prima stație.

Am și eu o neplăcere cu TCE Ploiești. Soția mea a fost dată jos, miercuri, în jurul orei 16.50, din troleul 44 pe motiv că nu avea bilet. Ea a plătit călătoria cu o aplicație pe telefon și neștiind să arate în aplicație plata făcută, controlorii au vrut să îi dea amenda pe motiv că nu are bon emis de aparatul din mijlocul de transport deși plătise călătoria. Ajungând în stație am intrat în aplicația de pe telefon și am arătat controlorilor că biletul a fost plătit și că de vină este aparatul amplasat în mijlocul de transport care nu a emis bon. Ce se întâmpla în cazul în care era vorba de o persoană în vârstă care plătea cu cardul și care nu avea cum să facă dovada plății pe aplicația mobilă? Am semnalat cazul pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la astfel de situații”, a susținut cititorul Observatorulph.ro.

TCE: Vom analiza dacă se impune sancționarea controlorului

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii TCE cu privire la cazul semnalat la redacție.

Regretăm o astfel de situație. Mijloacele moderne de vânzare a titlurilor de călătorie pe bază de aparate nu sunt perfecte. Avem personal care asigură mentenanța rapidă a acestora și vom face reinstruirea controlorilor pentru a trata aceste cazuri cu mai multă înțelegere. Controlorul avea posibilitatea să facă o probă de control să verifice dacă aparatul poate emite sau nu titlul de călătorie. Vom analiza dacă se impune sancționarea controlorului, dar în astfel de cazuri, când o persoană reclamă că un aparat nu emite titlul de călătorie ai obligația să verifici acest lucru”, a susținut Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești.

TCE Ploiești a precizat că, pe fiecare schimb, există o persoană care efectuează mentenanța. În cazul prezentat, controlorul ar fi putut să facă o probă de control să verifice dacă aparatul emite sau nu titlul de călătorie.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!
- Publicitate -

Sondaj

Sunteți de acord cu strângerea banilor în școlile și grădinițele din Ploiești pentru a cumpăra cadouri de Crăciun profesorilor/educatorilor?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cutremur de 3,6 grade Richter în zona Vrancea

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că seismul s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 03.59, în zona...

Nimeni nu știe când se va relua furnizarea de căldură și apă caldă la Ploiești. Avarii în lanț la cazanul cu apă fierbinte (CAF2)...

Ploieștenii care locuiesc în blocurile racordate la sistemul centralizat de termoficare nu au căldură caldă și apă caldă de 36 de ore, după ce...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

”L-am îmbârligat, coborâse cu fiola”. Interceptări cu Lidia Buble, condamnată pentru dare de mită

Ancheta DIICOT în dosarul în care cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată pentru mituirea a doi poliţişti de la Rutieră a pornit de la...

Noi imagini de la accidentul mortal produs la ieșirea din Ploiești spre giratoriul suspendat

Astăzi, în jurul orei 13:00, la ieșirea din Ploiești, pe DJ 102, zona sensului giratoriu suspendat, a avut loc un accident mortal. Victimele celor...

Cum vor fi facturați clienții casnici de către furnizori. Anunțul ANRE

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a publicat un proiect de Regulament de furnizare a energiei electrice la clienţii finali care prevede o perioadă...

Accident grav la ieșire din Ploiești spre giratoriul suspendat – FOTO și VIDEO

Sâmbătă, în jurul orei 13:00, pe DJ 102, zona sensului giratoriu, a avut loc un accident rutier. Șoferii celor două autoturisme implicate sunt încarcerați...

Wednesday, serialul lansat de Netflix, a fost filmat în București, Sinaia, Bușteni și Bălteni

Netflix a publicat pe contul oficial un video în care dezvăluie locurile din România unde a fost filmată ultima producție lansată pe platformă, serialul...

Parteneri

MindArchitect

WallStreet

IEA: Europa s-ar putea confrunta cu o criză a gazelor în iarna 2023-2024
- Publicitate -